Horoscop 5 decembrie 2022. Daniela Simulescu aduce previziunile zilei - VIDEO
Autor: Daniela Simulescu
Data publicării:
Horoscop zilnic. Ne apropiem de careul Mercur-Jupiter. 

Ce spun astrologii străini despre atmosfera lunii decembrie

În ultima lună a anului, s-ar putea să fii capabil să înțelegi lucruri pe care nu le-ai înțeles până acum. Prima parte este văzută de Joni Patry ca fiind cu adevărat revoluționară, pentru că Venus intră în Capricorn, în data de 10. Te poți aștepta la un proces continuu de vindecare și de eliberare, de care trebuie să profiți în aceste prime zile ale lunii. Datorită lui Venus, sunt zile bune și pentru relații și ieși din vâltoarea lui noiembrie, unde cel mai probabil au existat dificultăți pe plan relațional.

Kathy Rose este un alt astrolog care vorbește despre predicțiile lunii decembrie. Aceasta enumeră trei teme principale, pe care le vom regăsi în prima parte a lunii: exprimare clară și ușoară, eliminarea lucrurilor care ne-au rănit și gestionarea emoțiilor. Între 1 și 4 decembrie, poți simți compasiune pentru cei din jur, îți exprimi mai ușor sentimentele și ai parte de dragoste necondiționată. Este o perioadă bună să te relaxezi, să cânți, să dansezi și să te exprimi cu ușurință prin scris.

În această lună, astrologul este de părere că vei scăpa de vălul de ceață de pe ochi și o să vezi mai clar lucrurile. În plus, dă-ți voie să scapi de supărări, traume sau orice te-a deranjat în tot acest an, pentru că vei simți o eliberare. Grație Lunii Pline în Gemeni, reușeșți să jonglezi cu principiile și valorile. Conchide prin a afirma că este o luna cu potențial, în care te poți schimba, ca să-ți fie mai bine în 2023.

În final, Terrence Guardino este de părere că, în luna decembrie, ai nevoie de răbdare și de efort. Începând cu 12 decembrie, astrologul te încurajează să ieși cât mai mult, să socializezi și să încerci, pe cât posibil, să ai un final de an fără dramă și lucruri negative. Amintește și de Luna Plină din 8 decembrie, care testează relații și aduce la suprafață tot ce a fost bine păstrat. Poate fi o perioadă încărcată de emoții și de nerăbdare. Încearcă să reziști tentațiilor și lasă lucrurile să se întâmple firesc. Graba strică treaba.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Top citite
pexels.com

Horoscop chinezesc. Previziuni pentru toate semnele din zodiac, valabile până la 1 mai

Daniela Simulescu Foto emisiune

Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară. Zodia cu multe frici

Daniela Simulescu Foto emisiune

Horoscop Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia cu schimbări de dispoziție

Astrolog Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia cu probleme financiare

pixel