Messi a mărturisit cu ce scop s-a transferat la PSG
Autor: astrosens Team
Data publicării:
Lionel Messi a precizat că motivul venirii sale la PSG este câştigarea Ligii Campionilor

Starul argentinian Lionel Messi a revenit asupra primelor sale săptămâni la Paris, la relaţia cu coechipierii săi şi la Ligue 1, afirmând în acelaşi timp că a venit la Paris Saint-Germain înainte de orice ca să câştige Liga Campionilor, într-un lung interviu acordat cotidianului catalan Sport, informează cotidianul L'Equipe.

În interviul publicat luni, Messi a abordat mai multe teme, între care o eventuală revenire la FC Barcelona, într-o zi, într-un rol tehnic. El a revenit, evident, asupra motivaţiei de a părăsi clubul său de suflet pentru a veni la Paris, în august, cu principalul obiectiv de a câştiga Liga Campionilor.

"Liga Campionilor a fost unul din principalele motive. Aşa cum am spus, voi încerca să continui să câştig trofee. Când am luat decizia de a veni la PSG, a fost pentru că este una din cele mai mari echipe şi pentru că îmi doresc să o fac să crească prin câştigarea Ligii Campionilor după atâtea încercări. Şi cred că nu suntem departe. În acest sezon, noi suntem unul din candidaţi. Toată lumea vorbeşte de PSG, din cauza efectivului său, dar mai sunt şi alte echipe bune care fac o treabă foarte bună, cum sunt Manchester United, City, Bayern, Liverpool, Atletico Madrid, Chelsea... Cel mai bun nu câştigă mereu, întrucât depinde de numeroase detalii sau de circumstanţe", a spus vedeta argentiniană.

Messi a recunoscut că venirea sa la Paris nu a fost simplă, într-un nou oraş, un nou club, o ţară diferită. "Primele zile au fost chiar dificile pentru că plecarea noastră a fost rapidă şi bruscă. Am petrecut o lună şi jumătate la hotel şi nu este simplu pentru copii, care începuseră deja şcoala în Spania. În plus, noi locuim în centru, iar circulaţia este infernală la Paris. Ne trebuia o oră pentru şcoală şi altă oră pentru a ajunge la antrenament. Copiii nu mai suportau hotelul. A fost dificil", a adăugat Messi.

În relaţia cu noii săi coechipieri, Lionel Messi a vorbit despre trio-ul pe care îl formează la PSG cu Neymar şi Kylian Mbappe: "Adevărul este că avem o relaţie bună. Relaţia mea cu 'Ney' este de lungă durata şi a uşurat lucrurile. Cu Kylian la început a fost un pic bizar pentru că nu ştiam dacă rămâne sau pleacă. Dar el este aici din fericire. Ne învăţăm în continuare unii pe alţii, atât pe teren, cât şi în afară. Ne înţelegem bine, iar în vestiar avem un grup sănătos", a adăugat Messi.

Lionel Messi s-a despărţit în luna august după mai bine de două decenii de FC Barcelona, club la care a sosit la vârsta de 13 ani şi alături de care a cucerit 35 de trofee pe parcursul carierei sale. El a înscris în total 672 de goluri în 778 de meciuri disputate în toate competiţiile alături de echipa catalană, citează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Pluto intră mâine în Vărsător! Previziuni extraordinare pentru TOATE zodiile, până în 2044

freepik.com

20 de ani de metamorfoze pentru cele PATRU zodii afectate de Pluto în Vărsător. „Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus!”

Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop azi. Pluto intră în Vărsător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

pixel