David Popovici - Europenele de la Otopeni, ocazia să ne perfecţionăm în pregătirea pentru Jocurile Olimpice
Autor: Alexandra-Valentina Dumitru
Data actualizării:
Data publicării:
Înotătorul român David Popovici, dublu campion european la 100 şi 200 m liber, a declarat, luni, cu prilejul conferinţei oficiale a Campionatelor Europene de seniori în bazin scurt de la Otopeni (5-10 decembrie), că această competiţie are un rol important în pregătirea Jocurilor Olimpice 2024 de la Paris, principalul său obiectiv de anul viitor.

E un concurs foarte important pentru mine, îmi place mai mult să înot într-un bazin lung, însă e un pas foarte important. E un pas mare în pregătirea pentru Jocurile Olimpice, pentru că e o ocazie să ne perfecţionăm întoarcerile, starturile, pentru că totul se întâmplă atât de repede. Totul este mai mai captivant, aşa că mă bucur că suntem aici. În primul rând vreau să le urez succes colegilor mei şi succes tuturor participanţilor, pentru că suntem aici să ne simţim bine şi cred că nu ar trebui să ne luăm prea în serios. Absolut, e o presiune, însă singurul lucru pe care îl am de făcut este să o ignor şi să am grijă ce fel de presiune pun acum pe mine, pentru că eu consider că nu trebuie să uit de ce m-am apucat de acest sport, de ce îl continui. Pentru că îmi place, pentru că-l iubesc, pentru că îmi doresc foarte tare să-i inspir şi pe ceilalţi şi dacă mă iau prea în serios, dacă pun prea multă presiune pe mine, dacă ascult părerile tuturor, cred că o să-mi pierd din acea pasiune şi nu-mi doresc asta, cred că nimeni nu-şi doreşte asta, a declarat deţinătorul recordului mondial la 100 m liber în bazin olimpic. '

'Abia aştept să văd fani tineri în tribune, să văd cât mai mulţi români în tribune şi sunt sigur că vor fi. Am auzit că pentru unele zile s-au vândut toate biletele, ceea ce este grozav. Încerc să nu fiu stresat, ca şi ceilalţi sportivi, dar stresul face parte din asta, cred că mai bine ar fi să ni-l asumăm, să lucrăm cu el, să nu-l ignorăm. Da, va fi stresant, vor fi multe aşteptări, multă presiune, mulţi fani, mult zgomot, dar cred că noi avem responsabilitatea, în special că suntem aici acasă la noi, să facem un spectacol cât de bun posibil şi să avem grijă de spectatori, aşa că le urăm noroc tuturor şi, aşa cum spunea antrenorul meu, să ne simţim bine, a adăugat David Popovici, campion european en titre în bazin scurt la 200 m liber şi vicecampion mondial în aceeaşi probă.

Citește și Astrogramă David Popovici, minunea înotului românesc.

Vlad Stancu, deja calificat la JO 2024, ca şi David Popovici, îşi doreşte un record personal la 1.500 m liber: Vreau să reuşesc cel mai bun timp personal, nu vreau să pun prea multă presiune pe mine, pentru că am multe alte competiţii care vor veni curând. Este o oportunitate imensă, mai ales pentru că eu sunt în pregătire, voi participa şi la Campionatele Mondiale de la Doha din februarie şi la Jocurile Olimpice din vara anului viitor. De abia aştept să văd şi cum se vor comporta spectatorii, pentru că ştiu că de abia aşteaptă să ne vadă pe mine, pe David şi pe colegii noştri şi o să fie un spectacol superb.

Preşedinta Federaţiei Naţionale de Nataţie şi Pentatlon Modern, Camelia Potec, a declarat că era important ca România să aibă o delegaţie numeroasă la Europene şi aşteaptă evoluţii cât mai bune de la fiecare sportiv: Pentru noi era important să avem o echipă numeroasă. Ne aşteptam să avem 16 sportivi, dar până la urmă avem 21, pentru că au fost rezultate bune la Campionatele Naţionale în bazin scurt, aşa că acesta este cel mai important lucru. Sperăm că fiecare sportiv se va simţi în largul lui şi va reuşi cei mai buni timpi personali. Este important pentru ei, pentru viitorul şi dezvoltarea lor, şi pentru anul viitor, care este unul foarte important. Avem deja doi sportivi calificaţi pentru Jocurile Olimpice, David (Popovici) şi Vlad (Stancu), şi sperăm să mai avem câţiva sportivi calificaţi la Olimpiada de la Paris. Sperăm ca la sfâşitul Europenelor fiecare din echipa noastră să poată spună că a fost o competiţie grozavă şi că s-a simţit foarte bine în apă, şi nu doar toată echipa noastră, ci şi ceilalţi participanţi la Europene.

România va găzdui la Otopeni ediţia cu numărul 22 a Campionatelor Europene de înot în bazin scurt pentru seniori, cea mai importantă competiţie de acest gen care se desfăşoară în ţara noastră în ultimii 40 de ani. La precedenta ediţie a Europenelor în bazin scurt, care a avut loc la Kazan (Rusia), în 2021, David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, iar Robert Glinţă a obţinut un argint la 100 m spate şi un bronz la 50 m spate. La Mondialele în bazin scurt din 2022 de la Melbourne, Popovici a cucerit argintul la 200 m liber.

Sursa: AGERPRES/(AS, A - autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Top citite
Astrolog Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia cu probleme financiare

Sursă foto: Pexels

Vești bune Taur, Scorpion și Capricorn. Probleme pentru Gemeni și Balanță

Daniela Simulescu Foto emisiune

Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară. Zodia cu haos la locul de muncă

freepik.com

Ce aduce Marte în Berbec pentru Săgetător/Ascendent în Săgetător până în iunie

pixel