Vânătoare de comori pentru descoperirea istoriei și arhitecturii dintr-un oraș din România
Autor: Gentiana Mocanu-Pavel
Data publicării:
Locuitorii din Reghin, Județul Mureș, sunt provocați la o vânătoare de comori! Aceasta are ca scop descoperirea istoriei orașului, dar și a arhitecturii.  

O inițiativă interesantă are loc în Târgu Mureș!

În cadrul unui proiect lansat de Centrul de Informare Turistică din Reghin, locuitorii municipiului sunt provocaţi periodic la o vânătoare de comori, astfel încât, folosindu-se de aparate foto sau de telefoane, să caute şi să descopere elementele arhitecturale şi istoria oraşului pe baza unor indicii simbolice, cu o doză de mister.

'Am început în anul 2022, cu intenţia de a-i determina pe localnici să iasă din case după pandemie şi i-am îndemnat să-şi redescopere oraşul. Este o activitate care poate fi derulată cu familia, într-o echipă cu amicii sau chiar de clase de elevi.

Participanţii primesc o listă cu indicii formulate într-un anumit mod şi au nişte task-uri pentru fiecare indiciu. Trebuie să descopere detalii arhitecturale de pe faţadele din centrul istoric, dar şi din zonele adiacente, să fotografieze acele detalii şi aceste fotografii de cele mai multe ori sunt realizate într-un anumit mod astfel încât să fie şi haioasă activitatea, dar şi interactivă', a declarat ghidul local Simona Loredana Bogdan, referent de specialitate în cadrul Centrului de Informare şi Promovare Turistică Reghin.

Spre deosebire de alţi căutători de comori, cei din Reghin nu le pot lua acasă şi nici nu au posibilitatea de a solicita vreo răscumpărare pentru ele, acţiunea având ca scop redescoperirea unor elemente de arhitectură aparte, dar şi familiarizarea participanţilor cu termeni specifici istoriei artelor. 

Simona Bogdan a arătat că societatea nu a răspuns cum se aştepta, din proprie iniţiativă, aşa că a apelat mai mult la grupurile de elevi, însă cei care au participat au început să posteze pe reţele de socializare lucrurile deosebite pe care le remarcă zi de zi, făcându-i mai curioşi pe localnici.

'Cu siguranţă revenim cu aceste vânători de comori şi vom încerca să-i scoatem pe reghineni din casă, să-şi redescopere oraşul şi să petreacă timp de calitate împreună cu familiile sau cu amicii. Am repetat de mai multe ori acţiunea şi, deşi nu au fost chiar atât de mulţi interesaţi pe cât ne-am fi dorit, au fost totuşi destui doritori.

Vânătoarea de comori 'Arta 1900 prin Reghin' a fost despre a privi mai atent oraşul, astfel încât să fie descoperite cele mai interesante detalii Secession şi Art Nouveau, într-un mod distractiv.

Vezi și: Ce personaj din „Pirații din Caraibe” ești?

Sursa: AGERPRES (A - autor: Dorina Matiş, editor: George Onea)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

Prognoza meteo în următoarea lună. Cum va fi vremea?

Vor fi sau nu temperaturi apropiate de normalul...



Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

20 de ani de metamorfoze pentru cele PATRU zodii afectate de Pluto în Vărsător. „Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus!”

Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop azi. Pluto intră în Vărsător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

freepik.com

Zodiile care trebuie să își corecteze greșelile înainte de sfârșitul anului. E timpul să tragă linie!

pixel