„Dacă i-ai da instrucțiuni minții tale, ai hrăni-o cu anxietate? Cu siguranță, nu”. Corpul nostru are nevoie de un gest care să simbolizeze unitatea. Gestul prin care jumătate din anxietatea pe care o simțim se va calma este unirea palmelor, lipirea lor perfectă una de cealaltă ca într-o rugăciune.

Conflictul din noi are loc din cauza faptului că ne rupem în două dimensiuni și nu ne întregim. Ne întrebăm mereu: „Ce pot să fac să mă liniștesc, cum să trăiesc în pace?”

Nu mai căuta răspunsuri în alte locuri. Nu este cazul de data aceasta. Și nici nu îți spune lucruri pe care nu o să le crezi. Chiar dacă îți vei repeta că lași în urmă anxietatea, nu o să meargă. „Dacă ești răcit și îi spui răcelii tale să plece, nu o să plece” spune Sadghuru aici.

Problema e că nu ești capabil să îți menții mintea așa cum dorești. Nu poți face liniște în mintea ta care pare că nu te ascultă deloc.

Nu te mai compara cu ceilalți din familia ta, nu îți spune „așa a fost și tata” sau „așa a fost bunicul”, nu mai poți schimba nimic din ei acum, însă te poți schimba pe tine însuți și o faci în fiecare zi. Te creezi și te construiești în fiecare zi și dacă ești atent la tine, la corpul și la mintea ta, poți produce noi procese fiziologice și psihologice lăsând tipare vechi în urmă.  

Yoga nu înseamnă acele mișcări întortocheate, ci înseamnă uniune. Nu trebuie să știi toate cele poziții care mai de care mai ciudate pentru a putea accesa vindecarea.

Așa că unește-ți palmele, ține-le în dreptul pieptului tău și privește către ceva pentru care ești recunoscător. Privește spre răsăritul soarelui, spre hrana  ta, spre oamenii de care te înconjori. Privește cerul, un copac, un nor, dar privește cu dragoste, cu apreciere și mai ales, cu recunoștință. E cel mai simplu lucru pe care îl poți face acum. Începe de aici.