Uimitor! Cum a descifrat Inteligența Artificială pergamente carbonizate din Vezuviu?
Autor: Astrosens Team
Data publicării:
Inteligenţa artificială a fost folosită pentru a descifra pergamente carbonizate în timpul erupţiei vulcanului Vezuviu.

Inteligenţă Artificială - o nouă specializare la Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza'

Trei cercetători au câştigat luni un premiu de 700.000 de dolari după ce au reuşit să descifreze cu ajutorul inteligenţei artificiale o mică parte dintr-un lot de manuscrise din Antichitate, vechi de aproape 2.000 de ani şi grav afectate de erupţia vulcanului Vezuviu din anul 79 d.Hr., informează AFP.

Papirusurile de la Herculaneum sunt alcătuite din aproximativ 800 de pergamente, potrivit organizatorilor concursului, ce au fost carbonizate în timpul erupţiei care a îngropat Pompei şi Herculaneum sub un strat gros de cenuşă vulcanică.

Asemănătoare unor buşteni carbonizaţi şi păstrate la Institut de France din Paris şi la Biblioteca Naţională din Napoli, sulurile se fărâmiţează şi se deteriorează uşor atunci când se încearcă să fie derulate. Concursul, denumit 'Vesuvius Challenge', a fost creat de Brent Seales, cercetător în domeniul informaticii la Universitatea Kentucky din Statele Unite, şi de Nat Friedman, fondatorul platformei Github, care este deţinută în prezent de Microsoft.

Inteligența Artificială în viața de zi cu zi pentru toate vârstele

Organizatorii au scanat anterior patru pergamente şi ofereau o recompensă totală de 1 milion de dolari pentru oricine reuşea să descifreze cel puţin 85% din cele patru paragrafe cu 140 de caractere.

Trioul premiat în urma concursului 'Vesuvius Challenge' este format din Youssef Nader, un doctorand din Berlin, Luke Farritor, un student şi stagiar din statul american Nebraska la compania SpaceX, şi Julian Schilliger, un student elveţian de la o facultate de robotică.

Pluto în Vărsător și legătura cu tehnologia. Ce spune inteligența artificială despre astrologie?

Ei au folosit inteligenţa artificială în special pentru a distinge cerneala de papirus şi au determinat natura caracterelor greceşti prin detectarea repetiţiilor. Datorită acestei tehnici, Luke Farritor a descifrat primul cuvânt dintr-un fragment, cuvântul grec pentru 'violet'.

Unindu-şi eforturile, ei au descifrat până în prezent aproximativ 5% din textul unui rulou, potrivit organizatorilor.

Sursa: AGERPRES (AS - autor: Florin Bădescu, editor: Mariana Ionescu)

Poți să vezi și: Inteligența artificială răspunde la stimuli de natură emoțională, arată un studiu chinezesc

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

Prognoza meteo în următoarea lună. Cum va fi vremea?

Vor fi sau nu temperaturi apropiate de normalul...



Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Pluto intră mâine în Vărsător! Previziuni extraordinare pentru TOATE zodiile, până în 2044

freepik.com

20 de ani de metamorfoze pentru cele PATRU zodii afectate de Pluto în Vărsător. „Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus!”

Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop azi. Pluto intră în Vărsător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

pixel