Acest fenomen nu este doar despre alegeri greșite, ci reprezintă un amestec complex de deconectare emoțională, condiționare socială, justificare personală și, uneori, trăsături psihologice profunde care fac ca sentimentul de vinovăție să fie aproape inexistent pentru unii.

Pentru a înțelege cu adevărat de ce se întâmplă acest lucru, să analizăm cele șapte motive cheie pentru care bărbații deseori nu simt vinovăție după ce înșală. 

Bărbații sunt adesea experți în compartimentarea emoțiilor lor. Ei își pot pune aventura într-o „cutie" separată de relația lor, creând o barieră mentală și emoțională între cele două. Această detașare le permite să înșele fără să simtă că își trădează partenera. Este ca și cum cele două lumi ar exista independent.

Auto-justificarea este un instrument puternic. Când un bărbat simte că nevoile sale, fie ele emoționale, sexuale sau psihologice, nu sunt satisfăcute în relație, el poate începe să se convingă că infidelitatea este o modalitate validă de a umple golul. Această narațiune internă include adesea învinovățirea partenerei pentru neglijență sau lipsă de atenție, încadrarea infidelității ca o formă de îngrijire de sine sau chiar ca o necesitate pentru fericirea lui. 

Trăim într-o societate în care, istoric, bărbaților li s-a oferit mai multă libertate de a-și satisface dorințele fără a se confrunta cu o judecată aspră. Mass-media, filmele și chiar grupurile de prieteni pot glorifica infidelitatea, mai ales în cazul bărbaților de succes, prezentând-o ca o recompensă pentru putere sau realizare. Bărbații care văd infidelitatea glorificată în cultura populară sau validată de prietenii lor sunt mai puțin susceptibili să simtă vinovăție.

Arta comunicării eficiente. De ce TREI idei bine structurate fac diferența?

Absența consecințelor imediate joacă un rol semnificativ în lipsa vinovăției. Dacă un bărbat înșală, dar nu este prins imediat, nu există o confruntare instantanee cu consecințele. Fără durerea descoperirii sau confruntarea rapidă cu urmările, infidelitatea poate părea o acțiune fără riscuri. Bărbații care evită confruntarea cu consecințele acțiunilor lor pentru o perioadă lungă devin adesea mai îndrăzneți să continue, întărind lipsa lor de vinovăție.

Bărbații care sunt nemulțumiți, fie emoțional, fizic, sau ambele, pot vedea infidelitatea ca o modalitate de a-și satisface nevoile nesatisfăcute. Ei raționalizează înșelatul ca o căutare a ceva ce le lipsește în relația lor, mai degrabă decât să o recunoască drept trădare. Pentru ei, aventura este despre propria lor satisfacție și rezolvarea frustrărilor personale, nu despre rănirea partenerei. 

Nu toți bărbații apreciază monogamia. Unii pot să nu creadă în monogamia strictă sau pot fi crescuți în medii în care infidelitatea era normalizată. În astfel de cazuri, vinovăția devine un factor neglijabil, pentru că, pentru ei, înșelatul nu are aceeași greutate morală. Dacă un bărbat nu are o credință adânc înrădăcinată în exclusivitatea relațiilor sau dacă a fost martor la infidelitatea acceptată în cercurile sale sociale sau familiale, actul de a înșela devine mai puțin un eșec moral și mai mult o alegere personală.

În centrul lipsei de vinovăție a unor bărbați se află o explicație psihologică. Narcisismul, lipsa de empatie și o viziune egocentrică asupra lumii contribuie la incapacitatea de a simți vinovăție după ce înșală. Pentru ei, acțiunile lor se învârt în jurul propriilor nevoi și dorințe. Rareori iau în considerare cum comportamentul lor afectează pe alții, pentru că sunt prea concentrați pe îndeplinirea propriilor aspirații. Fără empatie, durerea emoțională cauzată de infidelitate nu se înregistrează, făcând vinovăția aproape imposibilă.