Anesteziem durerea, încercăm să evităm durerea și o negăm. Stoicismul se concentrează pe înțelegerea a ceea ce este sub controlul nostru și ceea ce nu este sub controlul nostru. Nu pot controla apariția unei emoții, dar pot controla modul în care mă raportez la emoția respectivă. Este capacitatea de a fi cu sentimentul, de a fi cu emoția pe măsură ce apare și de a o observa pur și simplu, fără a încerca să o reparăm. Dacă putem învăța să fim atât cu noi înșine, cât și cu ceilalți oameni în suferința lor, cred că putem învăța cu adevărat să depășim suferința.

Originea filozofiei stoice s-a dezvoltat după moartea lui Alexandru cel Mare. El tocmai cucerise lumea cunoscută. Teritoriile sale erau împărțite între cei patru generali ai săi, ceea ce a cauzat un mare haos și un sentiment de disperare existențială în rândul oamenilor afectați de această cucerire. Imaginați-vă că sunteți un cetățean din Grecia Antică și, în trecut, vă cunoșteați vecinii, vorbeați aceeași limbă, erați foarte înrădăcinați în mediul vostru, dar toate acestea au fost răsturnate și acum experimentați o mare neliniște, nu doar fizică, ci și existențială.

Stoicismul a fost inventat ca o modalitate de a face față acestui sentiment. Acesta se concentrează pe a ne pune în relație corectă cu lucrurile pe care le putem controla și pe care nu le putem controla.

Perspectiva este sumbră. Oamenii nu puteau controla moartea lui Alexandru cel Mare, dar își puteau controla reacția la evenimentul în sine. În același sens, eu pot controla și tu poți controla cum răspunzi la evenimentele care apar în viața ta.

Simpatia este un termen grecesc și un principiu stoic. Înseamnă capacitatea de a vedea totul ca fiind interconectat. Această capacitate de a ieși din propria experiență trăită îți permite să vezi cât de conectat ești cu ceilalți oameni și cu ceea ce se întâmplă în jurul tău.

De ce înșală o femeie? PATRU cazuri concrete care duc la infidelitate

Acest lucru este foarte util, să zicem, dacă mă simt foarte trist. În loc să mă simt pur și simplu trist, pot să mă distanțez și să mă gândesc: „Cum este să simți tristețe?” În loc să fiu în emoție, pot fi cu emoția. Pot apoi să spun că nu sunt singura persoană care a simțit tristețe, nu-i așa? Și astfel, chiar și în acel sentiment foarte dificil, pot să mă simt conectat cu ceilalți oameni și pot experimenta un sens, chiar dacă este un sentiment foarte greu de trăit.

Trebuie să privim atât la distanță, cât și de aproape în același timp. Există o situație în care, dacă privim doar de la distanță și vedem doar vastitatea spațiului, asta poate aduce disperare. Așadar, trebuie să facem mișcarea de a privi de la distanță, dar și de aproape simultan, iar aceste două lucruri se pot informa reciproc și se pot echilibra unul pe celălalt.

Compasiunea este despre asta. Este despre a învăța cum să ne comportăm cu noi înșine, cât și cu ceilalți oameni în suferința lor. Și este acea capacitate de a putea citi oamenii care poate veni doar din a te cunoaște pe tine însuți. Poate veni doar din dezvoltarea acelui echilibru interior în propria ființă, care îți permite să vezi asta și la celălalt. Dacă putem învăța cum să avem o relație corectă cu asta, vom fi mai puțin predispuși să proiectăm nesiguranțele noastre și lucrurile pe care nu le placem la noi înșine asupra altor oameni. Și vom fi mai puțin predispuși, în acest context, să vedem lucrurile noi, care fac parte din necunoscut, ca amenințări și vom fi mai predispuși să le vedem ca surse de uimire.

Cum să ne oprim din a ne sabota fericirea. Sfaturi pentru o minte sănătoasă