Există o stare dificilă în care suntem în pericol să cădem, formată din patru elemente: stări proaste, vinovăție, paranoia și iritabilitate. Într-o astfel de stare, ne putem simți vinovați și rușinați fără să putem indica ceva concret ce am făcut. În același timp, suntem într-o stare de paranoia, ca și cum oamenii din jur nu ne-ar plăcea în mod special sau am fi în pericol iminent de a fi descoperiți pentru ceva interzis. Putem simți o iritabilitate nespecifică și devenim neobișnuit de morocănoși când nu găsim un obiect din casă sau când imprimanta se blochează.

Într-o astfel de stare, ar trebui să ne oprim și să ne punem o întrebare distinctă. Este posibil ca, în adâncul meu, să fiu foarte supărat pe cineva în acest moment?

Poate părea ciudat că ar trebui să ne punem o astfel de întrebare. Cu siguranță, dacă am fi furioși, am ști imediat, fără să fie nevoie de un moment formal de auto-explorare. Dar aceasta subestimează cât de dificil poate fi și ce realizare psihologică este să fim conștienți și să simțim furia față de o persoană care ne-a supărat în momentul în care aceasta a făcut-o. Poate fi mult mai ușor să ne scufundăm într-o ceață vagă de ură față de sine și teamă.

Să știm când și pe cine am putea fi furioși se bazează pe privilegiul de a fi avut permisiunea, în copilărie, de a fi conștienți și de a exprima furia față de oamenii care contau pentru noi, pe care îi iubeam, dar care pentru o perioadă ne-au frustrat foarte mult. Nu toți părinții sunt suficient de puternici pentru a permite copiilor lor să le spună cât de îngrozitori sunt, ce prostii vorbesc sau cât de sătui sunt de ei.

Vrei să știi ce gândește cineva cu adevărat despre tine? Încearcă aceste trucuri psihologice!

Prea mulți părinți țipă, pedepsesc sau întreabă copilul în lacrimi ce au putut face pentru a merita acest fel de răutate. Și astfel copilul învață că furia, când apare, trebuie să fie înghițită. Acest lucru are patru repercusiuni care modelează decisiv personalitatea adultului. În primul rând, furia înghițită se întoarce asupra persoanei care o simte. Când expresia exterioară este cenzurată, nu există alt loc pentru furie decât înapoi asupra persoanei care a generat-o. „Te urăsc” devine „Mă urăsc pe mine însumi”.

În al doilea rând, furia înghițită generează un sentiment de vinovăție nespecifică. „Am vrut să te rănesc dar nu am putut” devine „Am făcut ceva greșit, dar nu știu ce.”

În al treilea rând, furia înghițită iese la suprafață sub formă de paranoia. „Vreau să mă răzbun pe tine în mod special” devine „Toată lumea, în general, vrea să-mi facă rău.”

În al patrulea rând, furia înghițită se descarcă pe ținte „sigure” cum ar fi mobilierul sau mașinile. Uneori un animal de companie nefericit sau un soț amabil. „Sunt furios pe colegul meu” devine „De ce nu a fost reparată ușa frigiderului?”

Data viitoare când ne simțim la pământ, vinovați, paranoici și iritați, ar trebui să ne oprim și să ne întrebăm dacă nu cumva, în adâncul nostru, suntem cu adevărat foarte furioși pe cineva în acest moment.