De exemplu, într-o săptămână ne-am putea îngrijora că vom rămâne fără bani. În următoarea săptămână, ne facem griji că vom fi dați în judecată de un contractor la serviciu. În a treia săptămână ne temem că am ofensat un prieten, iar în a patra ne îngrijorăm că un zvon pe rețelele de socializare ne va afecta. În a cincea săptămână suntem preocupați că am omis ceva important din declarația noastră de impozit.

Îngrijorările continuă astfel, schimbându-se neîncetat de la un subiect la altul, ruinându-ne timpul prețios pe acest pământ. Ce nu facem aproape niciodată, odată ce evenimentul a trecut, este să ne oprim pentru a compara amploarea îngrijorării cu ceea ce s-a întâmplat de fapt în final. Suntem prea preocupați de următorul subiect de alarmă pentru a reveni la o analiză atentă.

Cu toate acestea, dacă ne forțăm să facem una, este posibil să realizăm ceva surprinzător: îngrijorările noastre sunt aproape întotdeauna complet și profund în dezacord cu realitatea.

Ne-am pierdut aproape mințile de atâta îngrijorare, dar în final nu am rămas fără bani. Situația conflictuală de la serviciu s-a rezolvat bine, prietenul nostru nu a fost ofensat și așa mai departe.

Te întrebi de ce nu ai prieteni? Lupul singuratic este cel superior, conform filosofiei stoice!

Am putea spune, în mod just, că doar 1% din toate lucrurile de care ne-am îngrijorat vreodată par să atingă nivelurile de gravitate pe care le anticipam cu atâta certitudine. Mark Twain spunea: „Am trăit multe dezastre; doar câteva dintre ele s-au întâmplat de fapt.”

Ar trebui, mult mai mult decât o facem, să folosim multitudinea de date despre lipsa de corectitudine a temerilor noastre ca un ghid pentru viitor. Dacă am greșit atât de mult în trecut, este foarte probabil să greșim destul de mult și acum.

Desigur, suntem convinși din nou că aceasta este cu adevărat și definitiv sfârșitul, dar o astfel de certitudine a fost cu noi în multe alte situații prin care am trecut destul de bine. Poate că lumea nu este, în ciuda tuturor pericolelor, atât de groaznică pe cât presupunem noi.

Poate că cea mai mare parte a dramei se desfășoară într-un loc pe care trebuie să-l explorăm și să-l vindecăm cât mai repede: mințile noastre.