Dacă ratăm oricare dintre etape, atunci o parte din noi va tânji să se întoarcă pentru a termina acea etapă, chiar dacă este una asociată în mod normal cu perioada copilăriei timpurii și noi suntem deja bine avansați în vârstă.

Etapele centrale ale copilăriei ar putea fi rezumate astfel:

Etapa de Adorare în care, în primele luni și ani, pe baza faptului că nu am realizat absolut nimic, ne simțim profund acceptați și aprobați de către îngrijitorii noștri doar pentru că existăm. Pentru că am ajuns pe lume, suntem lipsiți de apărare și vulnerabili și (poate) avem un nas foarte drăguț.

Etapa de Iresponsabilitate în care putem explora lumea cu o curiozitate liberă, fără prea multe consecințe sau poveri. Putem pune întrebări sau putem încerca să vedem cum este să scăpăm lucruri pe jos.

Etapa de Neascultare în care putem da frâu liber dorinței noastre de a provoca, de a fi răutăcioși, de a fi geloși, de a fi puțin cruzi și de a încălca regulile – în timp ce suntem iertați și evităm etichete precum „rău” sau „malefic”.

Etapa Bunelor Maniere în care învățăm despre importanța de a fi „buni”, de a-i face fericiți pe ceilalți și de a ne conforma cerințelor celor din jurul nostru.

Adolescența aduce cu sine alte etape de dezvoltare

Etapa Rebelă în care putem striga la părinți, putem declara că nu ne-am dorit niciodată să ne naștem, putem pune la îndoială orice fel de autoritate și putem încerca să fim cu adevărat ciudați.

Etapa Explorării Sexuale în care putem da frâu liber sexualității noastre emergente și putem descoperi cine suntem cu adevărat și ce ne dorim în pat.

Etapa Responsabilității în care ne găsim vocația, ne supunem cerințelor academice și acceptăm limitările și posibilitățile angajării.

Etapa Angajamentului Emoțional în care schimbăm plăcerile explorării sexuale pentru plăcerile complicate ale unei uniuni profunde.

Dificultatea acestor etape este că, pentru a se desfășura, ele necesită un mediu suficient de bun care să le faciliteze. O etapă rebelă necesită părinți care să tolereze un grad de enervare și furie. O etapă iresponsabilă necesită îngrijitori care să ne permită să facem gălăgie și să sărim pe canapea timp de o oră. Acest lucru nu este garantat. Pot exista depresie, furie, un frate bolnav, un divorț sau un alt factor care ne obligă să trecem la o versiune pseudo sau prematură a maturității. Putem ajunge să fim responsabili înainte de a fi fost rebeli, angajați emoțional înainte de a ni se fi permis să explorăm sexualitatea sau așa-zis „buni” înainte de a fi încercat neascultarea.

Faptul că am ratat o etapă poate  să nu fie evident timp de mulți ani. Dar modul în care funcționăm face ca, în cele din urmă, etapa lipsă să se impună și să fie auzită. Poate cu prețul de a ne răsturna serios viețile. Putem afirma un principiu general al vieții psihologice: nicio etapă ratată nu ne va lăsa vreodată ușor în pace până când nu va fi recunoscută, onorată, încercată și epuizată. Dacă încercăm să o suprimăm, aceasta ne va chinui și tortura psihicul și corpul, până când vom recunoaște ce s-a întâmplat și vom lua măsuri pentru a corecta deficitul.

Ideea etapelor ratate explică fenomenul avocatului altfel responsabil care, la 42 de ani, își lasă brusc familia și copiii mici pentru a se alătura unei comunități sau care își enervează șefii și face o „greșeală” bizară care îl duce la concediere. Sau cel de 67 de ani care, pe parcursul a câteva luni, începe să bea și să strige noaptea târziu în grădină pentru a-și ventila o agresivitate și o energie cărora nu li s-a dat niciodată libertatea de a fi exprimate în familia în care s-a născut.

Uneori spunem că ne-ar plăcea „să ne întoarcem și să fim din nou bebeluși pentru o după-amiază.” Expresia este sugestivă. Există părți din noi care doresc continuu să experimenteze ceea ce nu au avut niciodată suficient. Cel mai bun lucru de făcut cu o etapă lipsă este să recunoaștem că lipsește și apoi să găsim cea mai puțin periculoasă și cea mai eficientă modalitate de a o încerca, chiar și în timp ce încercăm să nu ruinăm sau să stricăm realizările etapelor ulterioare ale vieților noastre. Nu va fi ușor pentru nimeni. Ceea ce ne spune în cele din urmă acest lucru este că nu ar trebui niciodată să fim grăbiți să ajungem la maturitate.