Echipajul rusesc care a realizat primul film în spaţiu a revenit pe Terra
Autor: astrosens Team
Data publicării:
Echipajul rusesc, incluzând un regizor şi o actriţă, care a petrecut 12 zile la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) pentru a turna primul film în spaţiu, s-a întors pe Pământ duminică dimineaţă, relatează AFP.

Capsula Soyuz MS-18 care i-a transportat pe actriţa Iulia Peresild, în vârstă de 37 de ani, regizorul Klim Shipenko, de 38 de ani, şi cosmonautul Oleg Noviţki, a aterizat în Kazahstan la ora 04:36, conform imaginilor difuzate de agenţia spaţială rusă Roscosmos.

Regizorul Klim Shipenko a apărut ieşind din capsulă, vizibil extenuat însă zâmbind, şi a făcut cu mâna spre camerele de luat vederi şi spre cei prezenţi, înainte de a fi preluat de echipa de medici pentru a i se verifica starea de sănătate.

Iulia Peresild, actriţa care interpretează rolul principal în film, selectată din aproximativ 3.000 de candidate, a fost scoasă din capsulă în aplauzele celor prezenţi, înainte de a primi un buchet de flori şi de a fi examinată de medici.

Cosmonautul Oleg Noviţki, primul care a ieşit din capsulă, a fost întâmpinat de directorul Roscosmos, Dmitri Rogozin, căruia i-a spus: "Totul este bine!".

Cu puţin timp înainte de revenirea pe Pământ a echipajului, Dmitri Rogozin a publicat fotografii ale echipei de intervenţie în drum spre locul aterizării, la bordul a zece elicoptere.

Misiunea spaţială rusă, care a avut o durată de 12 zile, a survenit după lansarea, în luna septembrie, a primei echipe formate exclusiv din astronauţi amatori la bordul unei rachete şi capsule dezvoltate de compania SpaceX, fondată de antreprenorul Elon Musk.

Misiune rusă intenţionează, de asemenea, să devanseze un proiect similar de la Hollywood, anunţat la începutul acestui an de actorul Tom Cruise, în colaborare cu NASA şi SpaceX.

Filmul rusesc, intitulat The challenge ("Provocarea"), spune povestea unui medic, interpretat de actriţa Iulia Peresild, căreia i se cere să meargă pe Staţia Spaţială Internaţională pentru a salva viaţa unui cosmonaut. În film vor apăra totodată şi cosmonauţii membri ai echipajului.

Într-un context marcat de tensiuni între Rusia şi Statele Unite, această aventură cinematografică fără precedent capătă, de asemenea, aspectul unei noi curse în explorarea spaţială, la 60 de ani după ce URSS a trimis primul om în spaţiu, pe Iuri Gagarin, transmite Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

Aplicația ChatGPT se lansează și pe Android

De săptămâna viitoare, ChatGPT va avea o aplicaţie şi...

Cum să-ți dai seama dacă ai fost blocat pe WhatsApp

Dacă vă întrebaţi dacă aţi fost blocaţi pe WhatsApp de...

NASA, descoperire-surpriză în spaţiu: "Este extraordinar!"

O nouă misiune a Agenției Spațiale Nord-Americane -...



Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

Daniela Simulescu Foto emisiune

Horoscop azi pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară. Zodia care se va chinui să vadă jumătatea plină a paharului

freepik.com

Ultima retrogradare a lui Mercur din 2024! Previziuni pentru fiecare zodie și ascendent

Soarele intră in Săgetător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

pixel