Anxietatea pare adesea legată de lucruri specifice, promițându-ne că, dacă doar am putea să le depășim, vom ajunge la o stare de serenitate și siguranță durabilă. Dar, dacă suntem sinceri în legătură cu modul în care funcționăm, problema pare a fi mult mai mare și mai fundamentală. Dincolo de orice lucru specific de care ne îngrijorăm, privit pe termen lung, suntem pur și simplu anxioși până în miezul ființei noastre.

Deși ne concentrăm zi de zi pe diverse griji care ne creează zgomot în minte, ceea ce ne confruntăm cu adevărat este anxietatea ca o trăsătură permanentă a vieții: ceva ireversibil, existențial, persistent și responsabil pentru ruinarea unei părți semnificative a scurtei noastre existențe pe pământ. Torturați de anxietate, cădem în mod natural pradă unor fantezii puternice despre ceea ce ne-ar putea aduce în sfârșit liniștea.

Călătoriile, casa, statutul, iubirea: cele patru mari idealuri contemporane în jurul cărora se adună fanteziile despre calm. Cu toate acestea, în ciuda promisiunilor și a pasiunii cheltuite în urmărirea acestor obiective, niciunul dintre ele nu va funcționa. Ar exista anxietate pe plajă, în casa imaculată, după vânzarea companiei și în brațele oricui.

Îți plac trăsăturile personajelor principale din filme? Iată dacă te poți considera unul dintre ele!

Această stare de spirit nu este un semn că viețile noastre au luat o întorsătură greșită, ci doar că suntem vii. Ar trebui să fim mai atenți atunci când urmărim lucruri despre care ne imaginăm că ne vor scuti de anxietate. Putem să le urmărim, desigur, dar din alte motive decât fanteziile de calm și, poate, cu puțin mai puțină vigoare și cu puțin mai mult scepticism.

Ar trebui, de asemenea, să ne eliberăm de povara singurătății. Nu suntem departe de a fi singurii cu această problemă, toată lumea este mai anxioasă decât este dispusă să recunoască. Chiar și magnatul sau cuplul îndrăgostit suferă. Am eșuat colectiv să ne recunoaștem ceea ce suntem cu adevărat. Ar trebui să învățăm să râdem despre anxietățile noastre, râsul fiind expresia exuberantă a ușurării când o agonie până atunci privată este formulată social într-o glumă bine realizată.

În cele din urmă, ar trebui să îmbrățișăm, nu intimitatea forțată a celor mai multe îmbrățișări moderne, ci în modul melancolic, simpatic în care o fac îngerii lui Botticelli - coborâți pe Pământ pentru a oferi confort oamenilor pentru faptele brute ale existenței pământești.

Încerci tot timpul să le faci pe plac tuturor? Iubirea de sine este mai importantă!