Cum să nu te cerți în vacanță? Psiholog: Nu pleci crezând că certurile cu partenerul se rezolvă de la sine!
Autor: Alexandra-Valentina Dumitru
Data publicării:
Psihologul Radu Leca și psihoterapeutul Ramona A. Dumitru au vorbit despre modalitățile prin care un cuplu să nu se certe în vacanță. Acestora li s-a alăturat și psihologul Horia Ungurean.

În cadrul emisiunii „Ultrapsihologie” de pe DC News, psihologul Radu Leca și psihoterapeutul Ramona A. Dumitru au vorbit despre rezolvarea conflictului din relație prin intermediul unei vacanță. Aceștia au avut un invitat, anume pe psihologul Horia Ungurean, specializat în terapia de cuplu.

„Din perspectiva mea, atunci când schimbi mediul, lucrurile se schimbă. Însă ce se întâmplă atunci când revii în mediul din care ai plecat? Lucrurile revin la normal. Aici m-aș referi la faptul că de multe ori ne gândim: Dar unde să mă duc? Mediul nu înseamnă neapărat un loc, niște pereți. Mediul înseamnă și contextul familial, locul unde locuiești. Așa că pentru unii, fără puțină consiliere psihologică sau psihoterapie înainte de a pleca, ei pleacă și se întorc din nou în același context. Bineînțeles, lucrurile reapar. Vechile obiceiuri sunt tot acolo. Este bine să plecăm în vacanță. Este bine atunci când am avut un conflict sau suntem în pragul despărțirii sau al divorțului. Dar în momentele respective ar fi bine să plecăm cu niște obiective. Adică să mergem acolo și să nu așteptăm ca lucrurile să se întâmple de la sine, pentru că dacă nu s-au întâmplat acasă, nu se vor întâmpla nici acolo. Și să avem niște obiective clare la care să lucrăm.”, a spus psihologul Horia Ungurean.

De ce înșelăm și care sunt motivele divorțului. Psiholog: „Dragostea cu forța te amenință!”

„Dar certurile pe care le avem pot avea legătură și cu certurile pe care le avem separat sau împreună ca și cuplu?” a întrebat Ramona Dumitru.

„Categoric au o legătură. Pornind de la locul unde mergem. Pentru că știm că un partener din cuplu poate prefera marea, celălalt poate prefera muntele. Și atunci avem o problemă și trebuie să rezolvăm acest lucru. Odată discutat, există soluții pentru aceste probleme. Putem face o vacanță la mare anul acesta, o vacanță la munte anul viitor. Sau prima jumătate a anului la munte și a doua la mare. Pot exista soluții pentru acest lucru. Dar acestea sunt mai mult așteptări legate de locație, de ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Poate și alegerea locului la munte sau la mare. Să nu fie cu mulți oameni, să fie cu mai puțini, depinde de fiecare cum preferă. Dar sunt și așteptări comportamentale. Fiecare are o așteptare de la celălalt. Să fie mai relaxat, să nu mai fie atât de nervos, să se comporte frumos în societate. Pot ieși la un restaurant, poate nu fac lucrul acesta foarte des. La un moment dat există această așteptare ca celălalt să știe sau să-și dea seama. Pentru unii, această normalitate trebuie stabilită, discutată. Și nu este nicio problemă. Acum rămâne să vedem cine este mai deschis. Eu, din experiența pe care o am în cabinet și în jur, am observat că femeile sunt mult mai deschise la a discuta despre această normalitate, pe când bărbații sunt mult mai rigizi. Adică au impresia că e un atac la orgoliu și la masculinitate. De cele mai multe ori, am văzut că bărbaților le este teamă. În loc să fie puși într-un context nou, neașteptat, de care nu sunt pregătiți, preferă să rămână la obiceiurile lor.”, a mai spus Horia Ungurean.

Vezi aici emisiunea completă:

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Pluto intră mâine în Vărsător! Previziuni extraordinare pentru TOATE zodiile, până în 2044

freepik.com

20 de ani de metamorfoze pentru cele PATRU zodii afectate de Pluto în Vărsător. „Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus!”

Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop azi. Pluto intră în Vărsător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

pixel