Cu mult înainte de primul selfie, grecii și romanii antici aveau un mit despre cineva puțin prea obsedat de propria imagine. Într-o variantă a poveștii, Narcis era un bărbat chipeș care rătăcea prin lume în căutarea cuiva pe care să iubească. După ce a respins o nimfă pe nume Echo, el și-a zărit propria reflexie într-un râu și s-a îndrăgostit de ea. Incapabil să se desprindă, Narcis s-a înecat. O floare a marcat locul unde a murit, iar noi numim acea floare narcisa.

Mitul surprinde ideea de bază a narcisismului, o auto-implicare exagerată și uneori dăunătoare. Dar nu este doar un tip de personalitate care apare în coloanele de sfaturi. De fapt, este un set de trăsături clasificate și studiate de psihologi. Definiția psihologică a narcisismului este o imagine de sine umflată și grandioasă. În grade variate, narcisiștii cred că sunt mai arătoși, mai deștepți și mai importanți decât alți oameni și că merită un tratament special.

Psihologii recunosc două forme de narcisism ca trăsătură de personalitate: grandios și vulnerabil. Există și tulburarea de personalitate narcisistă, care este o formă extremă.

Narcisismul grandios este cel mai familiar tip, caracterizat prin extrovertism, dominanță și căutarea atenției. Narcisicii grandioși urmăresc atenția și puterea, uneori ca politicieni, celebrități sau lideri culturali. Desigur, nu toți cei care urmăresc aceste poziții de putere sunt narcisici. Mulți o fac din motive foarte pozitive, cum ar fi atingerea potențialului maxim sau îmbunătățirea vieții oamenilor.

Între timp, narcisiștii vulnerabili pot fi tăcuți și rezervați. Ei au un puternic sentiment de dreptate, dar sunt ușor amenințați sau ofensați. În ambele cazuri, latura întunecată a narcisismului apare pe termen lung. Ei tind să acționeze egoist, astfel că lideri pot lua decizii riscante sau neetice, iar partenerii narcisiști pot fi mincinoși sau infideli. Când viziunea lor roz despre sine este provocată, pot deveni agresivi.

De unde provine anxietatea? Cu toții o avem, dar nu o vom rezolva așa cum ne imaginăm

Dus la extrem, această comportament este clasificat ca o tulburare psihologică numită tulburare de personalitate narcisistă. Afectează unu până la două procente din populație, mai des bărbații. Este, de asemenea, un diagnostic rezervat adulților. Tinerii, în special copiii, pot fi foarte egocentrici, dar aceasta poate fi doar o parte normală a dezvoltării. A cincea ediție a Manualului Diagnostic și Statistic al Asociației Americane de Psihiatrie descrie mai multe trăsături asociate cu tulburarea de personalitate narcisistă. Acestea includ o viziune grandioasă despre sine, probleme cu empatia, un sentiment de dreptate și o nevoie de admirație sau atenție. Ceea ce face ca aceste trăsături să fie o adevărată tulburare de personalitate este că ele preiau controlul asupra vieții oamenilor și cauzează probleme semnificative.

Deci, ce cauzează narcisismul? Studiile pe gemeni arată o componentă genetică puternică, deși nu știm care gene sunt implicate. Dar și mediul contează. Părinții care își pun copilul pe un piedestal pot încuraja narcisismul grandios. Iar părinții reci pot contribui la narcisismul vulnerabil. Narcisismul pare, de asemenea, să fie mai ridicat în culturile care valorizează individualitatea și auto-promovarea.

Psihologia minciunii. Cum să detectezi un mincinos prin câteva tehnici rapide

Deci, pot acești oameni să îmbunătățească acele trăsături negative? Da! Orice lucru care promovează reflecția sinceră asupra comportamentului propriu și grija față de ceilalți, cum ar fi psihoterapia sau practicarea compasiunii față de ceilalți, poate fi de ajutor. Dificultatea este că poate fi provocator pentru persoanele narcisiste să continue să lucreze la autoperfecționare.