Aceste amprente de tălpi au fost lăsate la acea vreme în noroiul de pe malurile unui lac în prezent uscat. Acestuia i-a luat locul un deşert de ghips alb, situat în New Mexico, în Parcul Naţional White Sands.

De-a lungul timpului, sedimentele au umplut amprentele şi s-au întărit, protejând urmele până când eroziunea a scos din nou la lumină aceste dovezi ale trecutului, spre bucuria oamenilor de ştiinţă.

"Multe urme par să aparţină unor adolescenţi şi copii; amprentele mari, de adulţi, sunt mai puţin frecvente", au notat autorii studiului publicat joi în jurnalul ştiinţific american Science.

Urme de animale, printre care mamuţi şi lupi preistorici, au fost de asemenea identificate. Unele dintre acestea, cum ar fi cele de leneşi uriaşi, sunt chiar contemporane şi vecine cu amprentele umane de pe malul lacului.

Dincolo de emoţia suscitată, descoperirea este determinantă în cadrul dezbaterii pe tema originii sosirii lui Homo sapiens în America, ultimul continent populat de specia noastră. Datarea amprentelor de tălpi descoperite la White Sands "indică faptul că oamenii erau prezenţi în acest peisaj cu cel puţin 23.000 de ani în urmă, cu dovezi ale ocupaţiei care se întind pe aproximativ două milenii", subliniază studiul.

Timp de decenii, teza cea mai frecvent acceptată a fost aceea a unei populări cu reprezentanţi ai speciei umane provenind din estul Siberiei, în timpul căreia strămoşii noştri ar fi traversat un pod terestru - actuala strâmtoare Bering - ajungând în Alaska, de unde s-au răspândit ulterior în sud.

Dovezi arheologice, printre care se numără vârfuri de lance care erau folosite pentru uciderea mamuţilor, au sugerat o prezenţă umană cu o vechime de 13.500 de ani asociată cu aşa-numita cultură Clovis - numită după un oraş din New Mexico - considerată cea mai veche cultură americană, leagănul strămoşilor amerindienilor.

Acest model de "cultură Clovis primitivă" a fost pus la îndoială timp de 20 de ani, noile descoperiri antedatând ocupaţia umană timpurie. Însă, în general, această dată nu depăşise o vechime de 16.000 de ani, după sfârşitul "ultimului vârf glaciar".

Acest episod de glaciaţie este esenţial deoarece, potrivit unei teorii general acceptate, calotele glaciare care acopereau în acea perioadă cea mai mare parte a nordului continentului au făcut imposibilă, sau cel puţin extrem de dificilă, orice migraţie umană din Asia, prin strâmtoarea Bering sau, după cum sugerează descoperirile recente, de-a lungul coastei Pacificului, citează Agerpres.