Tania Toho-Păduraru ne spune ce obiecte atrag abundența în casă. Pe ce să ne bazăm?
Ești curios să descoperi ce...
Dacă ești pasionat de domeniul Feng Shui sau pur și simplu vrei să faci mici modificări ale decorului în locuința ta, axează-te pe câteva obiecte sau simboluri care aduc prosperitate!
1. Bivolul chinezesc
Știi deja că există anul bivolului în horoscopul chinezesc, așa că acesta este un simbol foarte popular. În cultura chineză, bivolul sau boul reprezintă un animal pe care te poți baza întotdeauna. Se spune că obiectele în forma acestui animal aduc răbdare, dar și perseverență. Totodată, bivolul este cel care aduce noroc în carieră sau în investiții. Pasionații de Feng Shui cred că bivolul le poate îndeplini orice dorință.
Este și un obiect emblematic pentru venirea primăverii și se pare că aduce vești bune. Ca să aducă toate aceste succese, bivolul trebuie așezat în sud-estul casei, pentru prosperitate.
2. Elefantul
Probabil, ai observat că elefantul este un obiect pe care mulți îl integrează în decorul casei, indiferent dacă sunt sau nu pasionați de Feng Shui. Acest animal longeviv simbolizează puterea, cunoașterea, dar și înțelepciunea. Se spune că elefantul se așează de fiecare dată pe rafturi, ca să aducă vești bune în casă. Se așează și pe hol, dar nu cu fața spre intrare.
3. Broasca
În cultura asiatică, broasca se află la loc de cinste, pentru că reprezintă Luna. Și broscuțele aduc prosperitate în casă, dar și energie pozitivă. Există multe obiecte în formă de broască, dar cele mai cunoscute sunt cele în care acest amfibian ține o monedă în gură.
Broasca aduce noroc și bogăție și poate fi așezată cu fața către tine, la intrarea în casă sau cu fața spre ușă.
4. Buddha
Numeroase obiecte sunt prezentate în cultura asiatică în forma celebră a lui Buddha. Există și figurine în forma unui Buddha care râde. Se zice că acestea aduc fericire, bogăție și mult noroc. Există o varietate de opțiuni. Dacă ai avea nevoie de mai mulți bani, există și Buddha care stă pe o grămadă de aur.
5. Peștele
Un simbol Feng Shui care aduce bogăție este și peștele Arowana, cunoscut și sub denumirea "dragonul de aur". Se găsesc figurine pentru decor, dar și tablouri care definesc acest simbol popular.
6. Pixiu - creatură din mitologia chinezească
Al șaselea simbol norocos este Pixiu, care aduce noroc și câștiguri financiare. Conform legendelor chinezești, Pixiu este o creatură mistică, al 9-lea fiu al dragonului ceresc. Are cap de dragon, corp de cal și seamănă cu un Leu. Totodată, are și aripi și se consideră că aduce bogăție. Vine într-o mulțime de forme și de materiale. Poți opta pentru figurine, brățări, semne de carte, etc.
7. Barcă cu pânze
Un alt simbol Feng Shui renumit pentru aducerea norocului este barca celebră, cu pânze. Este numită și "nava bogăției" și poate fi găsită des în birourile afaceriștilor chinezi. Aduce oportunități, câștiguri financiare și succes în investiții.
8. Pisica norocoasă
Celebra pisică din cultura chineză nu mai are nevoie de nicio prezentare. O găsești în numeroase culori, poate fi statică, aurie, neagră sau prezentată în mișcare, dând din lăbuță. De fapt, este o pisică ce aparține lui Maneki Neko, originară din Japonia.
Este unul dintre cele mai cunoscute simboluri de bogăție din cultura Feng Shui. Aduce prosperitate, noroc la bani și este numită inclusiv "pisica ce aduce averea". Se așează în casă, dar și la intrarea în diferite magazine sau în instituții.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Ești curios să descoperi ce...
Feng Shui, o practică...
Feng Shui este o practică...
În Feng Shui, energiile lunii...
Începe sezonul Săgetătorului....
Mercur a intrat în semnul...
Să vedem ce urmează pentru...