Ziua internaţională a bărbaţilor este sărbătorită pe 19 noiembrie! Cărui bărbat din viața ta îi ești recunoscător/oare?
Încă de la înfiinţarea Armatei Române moderne, s-au evidenţiat demersuri incipiente privind depozitarea şi păstrarea documentelor militare.
În 1867, Depozitul General de Război a fost însărcinat să strângă materiale documentare în vederea scrierii istoriei militare, iar trei ani mai târziu, în 1870, au fost stabilite atribuţiile, pe linie arhivistică, ale compartimentelor specializate din cadrul unităţilor operative şi structurilor administrative, potrivit "Calendarului Tradiţiilor Militare" (2010).
După încheierea Primului Război Mondial, au fost colectate, ordonate şi arhivate documentele militare operative, pentru a elabora, pe baza lor, istoricul Războiului de Întregire Naţională.
În acest sens, a fost înfiinţat, la 26 iulie 1920, pe lângă Secţia 6 Istoric din cadrul Marelui Stat Major, un depozit de arhivă istorică, unde au fost centralizate dosarele operative create de comandamentele participante la războiul din 1916-1919.
Originile misterioase ale etruscilor antici, dezvăluite în sfârșit prin dovezi ADN
Depozitul de Arhivă al Ministerului de Război a luat fiinţă în 1923, având ca misiune preluarea arhivei mai vechi de trei ani, care fusese creată de structurile din cadrul acestui minister şi care, până în 1916, fusese predată spre păstrare Arhivelor Statului.
Prin Decretul Regal nr. 1830 din 20 iunie 1933 a fost promulgat Primul Regulament al Arhivelor Armatei.
În pofida faptului că vicisitudinile istoriei au dus la importante pierderi de documente militare de arhivă, printre care şi incendiul din 1964 la Depozitul Central din Râmnicu Sărat, în Arhivele Militare se păstrează numeroase documente de o importanţă deosebită în înţelegerea evenimentelor ce s-au petrecut în diferite campanii militare din spaţiul românesc, din centrul şi din sud-estul Europei.
10 lucururi fascinate despre România. Tu le știai?
Arhivele Militare Naţionale Române, autoritatea în domeniul arhivisticii şi istoriei militare, se află, în prezent, în cadrul Statului Major al Apărării, potrivit site-ului smap.mapn.ro.
Sursa: AGERPRES (Documentare - Andreea Onogea, Ruxandra Bratu, editor: Cristian Anghelache, editor online: Andreea Preda)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Vor fi sau nu temperaturi apropiate de normalul...
Pe data de 8 noiembrie,...
Începe sezonul Săgetătorului....
Cum va fi 2025 pentru...
Mercur a intrat în semnul...