Cercetări ştiinţifice au fost realizate prin studierea rămăşiţelor unuia dintre ultimii reprezentanţi ai acestor câini lânoşi, care erau crescuţi de populaţiile Salish, originare din regiunile vestice din Statele Unite şi Canada.

Blana câinelui, denumit 'Mutton', a fost trimisă la Smithsonian Institution, o organizaţie în prezent celebră dar care era pe atunci recent înfiinţată, în 1859. Până în anii 2000, acea blană a fost în mare parte uitată. Însă mai multe interviuri au dezvăluit ulterior că aceşti câini ocupau un loc important în societăţile indigene din regiune şi că erau consideraţi ca membri cu drepturi depline în familiile lor.

Blana câinilor lânoşi, care au dispărut la începutul secolului al XX-lea, era tunsă precum lâna oilor şi era folosită pentru confecţionarea de pături şi coşuri, utilizate în scopuri spirituale sau ceremoniale.

'Am fost mereu curioasă să descopăr motivul şi felul în care câinii indigeni precoloniali din America au dispărut după venirea europenilor', a declarat Audrey Lin, expertă în biologie moleculară şi autoarea principală a studiului.

Când şi unde au fost domesticiţi câinii pentru prima oară rămâne un subiect de dezbatere, dar este clar că atunci când primele triburi s-au stabilit în America în urmă cu 15.000 de ani, şi-au adus câinii cu ele.

Însă într-un interval de doar câteva secole după venirea coloniştilor occidentali, aceste rase au dispărut. Câinii americani moderni poartă astăzi foarte puţine dintre urmele genetice ale 'verişorilor' lor îndepărtaţi.

Analize genetice Audrey Lin a descoperit blana unui câine 'Mutton' atunci când lucra la studiile sale postdoctorale la Smithsonian şi a fost surprinsă să constate că niciun studiu nu a examinat-o până atunci. Potrivit analizelor genetice, această rasă s-a desprins de celelalte linii canine în urmă cu aproximativ 5.000 de ani, ceea ce corespunde cu urmele arheologice găsite în regiune.

'Am găsit semne de depresie de consangvinizare, arătând (...) că reproducerea era foarte controlată pe o perioadă lungă de timp', a explicat cercetătoarea americană.

Descoperirea corespunde cu povestirile amerindienilor, potrivit cărora creşterea câinilor lânoşi avea loc pe insule din proximitatea zonelor de coastă sau cu ajutorul unor cuşti. Studiul câinelui 'Mutton' a arătat că acesta era 85% precolonial, deşi a continuat să existe timp de decenii după introducerea raselor europene, fapt care consolidează ideea conform căreia nativii americani au încercat să îşi păstreze izolarea.

Analizând 11.000 de gene din genomul lui 'Mutton', oamenii de ştiinţă au identificat 28 de gene care sunt asociate cu creşterea firelor de păr şi cu regenerarea foliculilor piloşi - markeri descoperiţi şi la mamuţii lânoşi. Analize complementare au relevat că exemplarul de 'Mutton' care a fost studiat a trăit doar 1,5 ani şi că a fost hrănit cu melasă şi porumb, înainte să treacă la un regim carnivor, în timp ce străbătea regiunea sub protecţia etnografului George Gibbs.

Cultură eradicată

Însă povestea acestor câini ar rămâne incompletă fără mărturiile membrilor comunităților Salish, care au fost mult timp ignorate de cercetătorii occidentali. Opinia dominantă este aceea că interesul comunităţilor indigene faţă de câinii lor a scăzut după introducerea textilelor.

Dar, potrivit lui Michael Pavel, coautor al studiului şi responsabil cu păstrarea tradiţiilor tribului Skokomish, această ipoteză este foarte departe de realitate. 'Am aflat că populaţia noastră a cunoscut o fază foarte complicată în istoria sa, caracterizată prin colonizare, genocid şi asimilare. Toate aspectele vieţii noastre şi care erau asociate cu cultura noastră tradiţională, cu ceremoniile şi cu istoria noastră, au fost eradicate', a adăugat el.

Câinii lânoşi erau crescuţi doar de femeile cu rang înalt, un rol displăcut profund de către coloniștii creştini. Mai mult decât atât, variola adusă de europeni a decimat până la 90% din populaţia satelor Salish, lăsându-i pe supravieţuitori cu puţine resurse pentru a-şi îngriji animalele - chiar şi pe cele pe care le îndrăgeau foarte mult.

Sursa: AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Mariana Ionescu)