Trucuri vestimentare pentru o siluetă plus size - Învață cum să te pui în valoare!
Autor: Gentiana Mocanu-Pavel
Data publicării:
Dacă ai o siluetă voluptoasă, nu trebuie să-ți ascunzi formele, ba din contră. Îți punem la dispoziție sfaturi utile, care te pot ajuta să te pui mai mult în evidență, dar și să te simți confortabil.

Nu renunța la hainele care-ți plac

Indiferent de forma corpului, meriți să-ți pui în valoare silueta. De aceea, ai putea să renunți la hainele prea largi, care doar îți ascund formele. Cel mai bine ar fi să nu lași deoparte obiectele vestimentare care-ți plac, ci doar să găsești echilibrul între proporțiile corpului și articolele din garderobă.

Trebuie să te simți în continuare feminină, așa că nu evita rochiile. Există o mulțime de mărimi mari, care îți vin perfect. Nu evita nici blugii sau  bluzele care îți scot bustul în evidență. Mai mult, ai putea să ții cont și de ce se poartă, adaptând hainele la silueta ta. Îți plac bluzele scurte, dar simți că nu vrei să-ți arăți abdomenul? Combină-le cu fuste cu talie înaltă.

Poartă haine pe mărimea ta!

Poate să pară un sfat banal. Totuși, atunci când ai o siluetă plus size, tinzi să-ți ascunzi corpul în haine mult mai largi, iar acest lucru nu-ți aduce niciun avantaj, ba din contră. Desigur, nu ești nevoită nici să porți articole vestimentare mai mici, ci în mărimea potrivită, care să te pună în valoare. Astfel, nu ai cum să nu te simți bine în pielea ta.

Alege și haine în culori deschise

Din nou, este posibil ca femeile cu o siluetă voluptoasă să-și ascundă corpul sub haine negre. Ei bine, purtarea hainelor în culori deschise nu îți aduce kilograme în plus - contează doar croiala și mărimea, alese corect. Nici negrul nu te face să arăți mai slabă, dacă ai optat pentru o mărime incorectă la haine. Așadar, nu te feri de rochii colorate, blugi albi sau topuri bej, vei arăta minunat. În magazine, poți găsi și haine special create pentru siluete plinuțe, pentru orice eveniment.

Pune accent pe o parte a corpului care îți place

Poate că ai o parte a corpului care îți place cel mai mult la tine. De ce să nu o scoți în evidență? Poate să fie vorba despre talie, bust sau picioare. Există numeroase articole vestimentare care îți accentuează atuurile. Nu-ți fie teamă de hainele care îți subliniază calitățile, ci fă din asta un atu.

Dacă îți cunoști silueta, ai sute de haine care te avantajează. Îndrăznește și simte-te confortabil în ceea ce porți!

Sursa de informare: aarp.org

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

20 de ani de metamorfoze pentru cele PATRU zodii afectate de Pluto în Vărsător. „Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus!”

Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop azi. Pluto intră în Vărsător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

freepik.com

Zodiile care trebuie să își corecteze greșelile înainte de sfârșitul anului. E timpul să tragă linie!

pixel