Studiul din Marea Britanie care schimbă fotbalul. Fundaşii, risc crescut de demenţă din cauza loviturilor cu capul
Autor: astrosens Team
Data publicării:
Un studiu realizat în Marea Britanie trage noi semnale de alarmă asupra impactului pe care îl are lovitul mingii cu capul de către fotbalişti. Fundaşii, spre exemplu, ar avea un risc de demenţă mai crescut decât cei care joacă pe alte poziţii. 

Profesorul Willie Steward, cel care a condus echipa de cercetare, a arătat că există o legătură între fotbal şi demenţă. "Suntem în punctul în care datele arată că fotbaliştii ar trebui să aibă mai multă grijă când dau cu capul în minge, pentru că acest lucru poate duce la un risc crescut de demenţă. Asta mă face să cred că va trebui să ne punem o întrebare fundamentală. Este necesar să se lovească mingea cu capul? Sau se poate lua în calcul o modificare a jocului? Poate profesioniştii, cu suport de la neurologi, medici, şi cu ştiinţa riscului la care se expun ar putea juca aşa în continuare, dar la nivel de fotbal de amatori sau de tineret am putea începe să vorbim despre un fotbal fără lovituri de cap", a arătat profesorul, citat de Daily Mail. 

Astfel, cercetările realizate de echipa profesorului Steward arată că fotbaliştii profesionişti care joacă în apărare au un risc de cinci ori mai mare pentru a suferi de demenţă decât cei din populaţia generală. Totul din cauza loviturilor repetate suferite la cap, fie cu mingea, fie cu alţi jucători. Cercetătorii spun că riscul variază de la poziţia în teren la durata carierei. 

Fotbalul s-ar putea schimba

 

Studiul a fost aprobat de Asociaţia de Fotbal din Marea Britanie şi de Asociaţia Fotbaliştilor Profesionişti, a început în ianuarie 2018, după ce s-a spus că fostul atacant al lui West Bromwich, Jeff Astle, ar fi murit din cauza unor traumatisme craniene repetate. 

Astfel, au fost făcute comparaţii între morţile a 7676 foşti jucători, toţi născuţi între 1900 şi 1976, care au jucat fotbal profesionist în Scoţia, şi 23.000 de persoane din populaţia generală. 

"Dovezile ne arată clar că fotbaliştii sunt mai expuşi la riscul unor boli neurodegenerative din cauza loviturilor suferite la cap. Astfel, ar trebui luate măsuri pentru a reduce, dacă nu pentru a elimina complet, expunerea la lovituri care nu sunt necesare şi pentru a avea mai multă grijă în cazul celor care se lovesc sever la cap", a mai arătat specialistul. 

FA a transmis că noile cercetări sunt primul pas pentru "a face schimbări în joc". "Bunăstarea jucătorilor actuali, foşti, dar şi viitori este principalul scop, aşa că aceste date ne vor arăta ce trebuie să facem ca să îi protejăm", a transmis Maheta Molango, CEO-ul Asociaţiei Jucătorilor Profesionişti. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
Freepik.com

Marte retrograd în Leu, din 7 decembrie. Previziuni astrale pentru fiecare zodie

Daniela Simulescu Foto emisiune

Horoscop săptămâna 2-8 decembrie 2024. Daniela Simulescu, previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

Daniela Simulescu foto emisiune

Horoscop săptămâna 2-8 decembrie 2024. Daniela Simulescu, previziuni pentru Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător și Pești

Daniela Simulescu Foto emisiune

Horoscop azi pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară. Zi bună de învățare pentru o zodie!

pixel