Sfânta Lumină - adusă, sâmbătă seara, de la Ierusalim; va fi distribuită fiecărei parohii
Autor: Alexandra-Valentina Dumitru
Data publicării:
Iată ce drum va urma Sfânta Lumină în acest an! Cum apare această Lumină miraculoasă?

Sfânta Lumină va veni de la Ierusalim, sâmbătă seara, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional 'Henri Coandă'.

Ulterior, centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii, a informat Biroul de presă al Patriarhiei Române.

Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei. În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim a fost inaugurată de Patriarhul Daniel în anul 2009.

*** Lumina Sfântă este considerată un miracol al ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşte la Ierusalim, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12,30 şi 14,30, când deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care, în primele minute, nu frige.

Lumina este adusă credincioşilor de Patriarhul Ierusalimului. Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Cei care fac această verificare - pentru a nu exista nicio bănuială de înscenare - sunt poliţişti civili, care nu sunt creştini.

De obicei, aceştia sunt trei: un arab, un turc şi un reprezentant al Statului Israel. Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc. De asemenea, îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase. Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, uşa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii.

Obiceiuri și superstiții de Paște. Bucură-te de binecuvântările aduse de această sărbătoare!

După desfăşurarea slujbei, Patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat numai cu un stihar alb, cu epitrahil şi brâu, se îndreaptă spre Sfântul Mormânt. La intrare, el este controlat de poliţişti în prezenţa martorilor care aparţin tuturor confesiunilor. Patriarhul desigilează intrarea în Mormânt şi pătrunde în prima încăpere, în 'Capela Îngerului', însoţit - conform tradiţiei - numai de un arab de religie islamică. Mai departe, patriarhul intră singur în încăperea propriu-zisă a Mormântului şi îngenunchează în faţa lespedei.

Ulterior, după rugăciune, cei prezenţi în biserică au adesea prilejul să observe o lumină precum un fulger, care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt. Pelerinii compară această lumină cu un glob care se împrăştie în mici bucăţi. Această lumină ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt, aprinzând astfel vata presărată deasupra.

Rolul patriarhului este de a lua în mâini această vată aprinsă, a o aşeza în două cupe de aur şi a se întoarce în 'Capela Îngerului'. Ulterior, patriarhul aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări, apoi iese şi împarte lumina credincioşilor.

Sursa: AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Georgiana Tănăsescu)

Ce poți face în Sâmbăta Mare?

Sâmbăta Mare este ultima zi de pregătire pentru Paște. Tradițional, în această zi se sacrifică mielul, simbol al lui Iisus în creștinism. Iisus, numit  „Mielul lui Dumnezeu”, a murit ca un miel nevinovat pe cruce, simbolizând sacrificiul său suprem.

Scurte versete Biblice despre Învierea lui Iisus pe care să rostești în rugăciunile tale: Nu este aici, ci a înviat!

În perioada dinaintea Sfintelor Paști, oamenii acordă atenție nu doar mâncării, ci și revigorării hainelor, considerate purificatoare pentru credincioși, asemenea apei. De asemenea, în această zi specială, gospodinele pregătesc pasca, un desert delicios realizat din aluat de cozonac și brânză dulce.

Conform tradiției, în noaptea de Sâmbătă spre Duminică, este important să rămâi treaz pentru ca dorințele tale să se împlinească. Se spune că în această perioadă cerurile se deschid, iar pentru a primi ceea ce îți dorești, trebuie să fii conștient, deoarece se crede că Domnul nu poate vedea înăuntrul ființei tale în timpul somnului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Pluto intră mâine în Vărsător! Previziuni extraordinare pentru TOATE zodiile, până în 2044

freepik.com

20 de ani de metamorfoze pentru cele PATRU zodii afectate de Pluto în Vărsător. „Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus!”

Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop azi. Pluto intră în Vărsător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

pixel