Ziua internaţională a bărbaţilor este sărbătorită pe 19 noiembrie! Cărui bărbat din viața ta îi ești recunoscător/oare?
Tradiții și obiceiuri de Sfântul Andrei
Există numeroase tradiții și obiceiuri de Sfântul Andrei, de care oamenii țin cont pe data de 30 noiembrie a fiecărui an. Desigur, acestea pot să difere, în funcție de zona țării. Iată câteva dintre ele:
- Se pune grâu la încolțit. Probabil cea mai populară tradiție de Sfântul Andrei vorbește despre grâu, care se pune la încolțit. Dacă acesta crește îndeajuns până de Anul Nou, înseamnă că noul an va fi bogat. În cazul în care nu crește, conform superstițiilor, vei avea un an mai greu.
- Se pune busuioc sub pernă. Un alt obicei popular în această zi este legat de fetele nemăritate. Ca să-și viseze ursitul, fetele sunt încurajate să pună câteva fire de busuioc sfințit sub pernă și să spună o rugăciune înainte de culcare. Bărbatul care apare în vis este ursitul și cel cu care se vor căsători.
- Se pun boabe de grâu sub pernă. Tinerele căsătorite pot să pună sub pernă 41 de boabe de grâu. În cazul în care visează că un bărbat le fură grâul, cu acela se vor mărita.
- Tradiția spune că poți împiedica spiritele rele să pătrundă în casă de Sfântul Andrei dacă întorci toate vasele, cănile și paharele cu gura în jos. Poți să adaugi și câteva picături de agheasmă în apă, ca să te protejezi de spiritele rele.
- Oamenii își dau seama de cum va fi iarna care urmează și după vremea din 30 noiembrie. Este o zi întunecată, cu nori negri? Înseamnă că va veni o iarnă grea.
- Cei care vor să se protejeze de spiritele rele pot să folosească usturoiul, pentru a unge pragurile casei, geamurile sau ușile.
Citește și: Sfântul Andrei, cele mai frumoase mesaje și felicitări. Cui trebuie să-i spui "La mulți ani!"
Ce să nu faci de Sfântul Andrei
Ziua Sfântului Andrei este denumită și Ziua Lupilor. Se spune că lupii pot să coboare prin sate și să mănânce animalele. Așadar, ar fi bine să nu pomenești nimic de ei în această zi.
În noaptea de 30 noiembrie, o altă superstiție spune că apar strigoii, de aceea nu este bine să lași afară coase, furci sau alte unelte din gospodărie. Tot în această zi, nu se țese și nu se coase, ci se profită de ziua liberă pentru a te odihni.
Mai mult, este cunoscut faptul că, dacă îți piepteni părul în această zi sfântă și cad fire, înseamnă că vei avea tot atâtea ghinioane în anul următor.
Ții cont de vreo superstiție de Sfântul Andrei?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Vor fi sau nu temperaturi apropiate de normalul...
Pe data de 8 noiembrie,...
Daniela Simulescu, astrolog DC...
Astrologul Daniela Simulescu...
Pluto, planeta legată de...
2025 se apropie cu pași...