Prima reacție a lui Darren Cahill după despărțirea de Simona Halep
Autor: astrosens Team
Data publicării:
Tehnicianul Darren Cahill a reacționat după ce Simona Halep a anunțat public despărțirea. 

Simona Halep i-a mulțumit lui Darren Cahill pentru cei șase ani în care au lucrat împreună, iar tehnicianul, în replică, i-a adresat cuvinte la fel de frumoase. 

„Eu îţi mulţumesc, Simo, pentru că mi-ai permis să fac o plimbare incredibilă alături de tine în această călătorie a ta. Îmi amintesc această fotografie de mai sus ca şi cum a fost ieri şi este doar una dintre numeroasele amintiri uimitoare. O jucătoare grozavă, dar, cel mai important, o persoană şi o prietenă grozavă. Toate cele bune, Simo", a scris Darren Cahill pe reţelele de socializare.

Cum a anunțat Halep despărțirea de Cahill 

„După șase ani minunați în care am lucrat împreună, Darren Cahill și cu mine am decis că este momentul să punem capăt relației noastre profesionale. Mulțumesc, D, pentru tot, pentru că m-ai făcut să fiu o jucătoare de tenis mai bună, dar și o persoană mai bună", a scris Simona Halep, miercuri, pe Twitter și Facebook. 

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Simona Halep (@simonahalep)

VEZI ȘI: Ilie Năstase, surprins după ce Simona Halep a renunţat la Darren Cahill

Ilie Năstase, primul număr 1 mondial în clasamentul ATP, a fost surprins de decizia Simonei Halep de a renunţa la Darren Cahill, antrenorul ei în ultimii ani. 

"Nu am știut nimic despre intenția Simonei de a se despărți de Darren Cahill. M-a luat puțin prin surprindere. Dar Simona Halep a dovedit că știe ce face. Cum nu știam, nici nu văd ce aș putea comenta. Însă nu se pune problema de a colabora. Nu am discutat cu ea pe tema asta și nici cu altcineva din anturajul ei…cred ca doar Simona știe cine va fi viitorul ei antrenor. Am încredere în alegerile ei!", a declarat Năstase, citat de Digisport.ro

Halep nu mai este în top 10 WTA

Simona Halep a coborât trei locuri în clasamentul mondial al tenisului feminin, ocupând momentan locul 14. Ultima dată când Simona Halep s-a situat pe locul 14 în topul WTA a fost pe data de 28 octombrie 2013. Era anul în care sportiva din Constanța a avut o ascensiune fulminantă, intrând pentru prima dată în carieră în top 20.

În 2013, Simona Halep reușea să ajungă de pe locul 65, la jumătatea anului, până pe 11, la finele său, fiind pentru prima dată în carieră când trecea de bariera topului 20 WTA. În anul imediat următor, românca trecea și de cota 10, urcând până pe locul 2. Era anul în care ajungea trecea pentru prima dată de 16-imile de finală ale unui turneu de Grand Slam, ajungând în finală la Roland Garros, în semifinală la Wimbledon și în sferturi de finală la Australian Open. De atunci și până în august 2021, Halep nu a mai părăsit top 10.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Pluto intră mâine în Vărsător! Previziuni extraordinare pentru TOATE zodiile, până în 2044

freepik.com

20 de ani de metamorfoze pentru cele PATRU zodii afectate de Pluto în Vărsător. „Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus!”

Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop azi. Pluto intră în Vărsător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

pixel