Paul Surugiu-Fuego, un nativ Fecioară (im)perfect, care și-a pus sufletul într-o carte
Autor: Astrosens Team
Data publicării:
Paul Surugiu - Fuego, vorbește, într-un interviu pentru Spectacola, despre cartea sa, „Confesiuni. Cu sufletul pe scena vieții”, pe care a lansat-o chiar de ziua sa de naștere. 

Fuego este cântăreț, actor, compozitor, moderator și realizator de televiziune, om de radio și editorialist român. Nici nu putea fi altfel, mai ales că în momentul nașterii sale, Soarele se afla lângă Regulus, cea mai norocoasă stea, denumită chiar „steaua rege”. În antichitate, astrologii considerau că doar oamenii mari sau însemnați se nasc sub această stea. Regulus în conjuncție cu Soarele aduce succes, faimă, onoruri, putere, abilități creative. Dovadă că le face pe toate cele mai sus enumerate. Mai multe detalii despre astrograma îndrăgitului artist, găsiți chiar aici! 

SPECTACOLA: Ziua de naștere de anul acesta a avut o însemnătate mult mai mare pentru tine. 2022 este anul în care ți-ai lansat propria carte. Spune-ne, te rog, ce vom putea găsi printre paginile „Confesiuni. Cu sufletul pe scena vieții”?

PAUL SURUGIU-FUEGO: Veți găsi emoții! Confesiunile mele sunt simple. Nu sunt alambicate, sunt doar trăirile unui om care muncește mult și care a clădit pas cu pas ce este și ce are. Iar la toată ”construcția” asta a mea, s-a adăugat dragostea publicului, căruia îi mulțumesc pentru ce însemn și pentru fidelitatea permanentă. Eu sunt același și aici, și pe scenă, și acasă, cu prietenii sau familia mea și în emisiunea pe care o moderez la TVR 2, duminică de duminică – „Drag de România mea!”. Nu joc nici un rol, nu sunt fals, sunt așa cum aleg eu să fiu într-o lume complicată, în care valorile sunt un pic diferite față de cele pe care eu le am și pe care le și pun în aplicare în tot ce fac, cu orice risc, chiar și cel al contestării. Și-s perseverent în treaba asta, pentru că știu că adevărul meu, cel al decenței, este de partea bună a lucrurilor.  Și-apoi cartea este deschisă, ca și mine, fiecare regăsindu-se măcar într-o frază de-a mea. Nu am un stil anume, nu am pretenții că aș fi scriitor. Este doar un volum al trăirilor unui artist, unui om simplu care are o profesie publică, de peste 30 de ani și pe care-l iubesc alți oameni pentru ce este și ce dăruiește, reușind să-i aducă la sala de spectacol și să se mențină în atenția, trecând peste trenduri muzicale, valuri și alte inutile răutăți. Iar în finalul cărții, după cum e firesc, veți descoperi confesiuni muzicale.

Alături de editorii cărții, cei de la Bookzone, cărora le mulțumesc pentru ideile lor minunate, am hotărât să adăugăm un material discografic cu cele mai recente melodii ale mele, realizate în ultimii doi ani, în perioada pandemiei. Ele ar fi fost mai multe, dar doar atâtea pot încăpea pe un CD. Acolo veți descoperi sensibilitate, emoție, răbufniri, manifest, romantism, fix exact ce sunt eu și ce cuprinde și mare parte din repertoriul meu de peste ani, care are peste 650 de cântece la activ, cu tot cu cele dedicate Crăciunului. Sunt bucăți întregi din inspirația mea, sunt versuri aparte, melodii pe care le poți asculta cu toată ființa, pentru că transmit un mesaj și reușesc să ofere acea bucată zdravănă de viață și de iubire, puse pe muzică. Veți descoperi și piese ritmate, mai multe capitole artistice care mă definesc în ultimii doi ani și la care țin mult!

Găsiți continuarea interviului pe SPECTACOLA.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

ZECE celebrități cu Marte în Capricorn

Marte a intrat în Capricorn pe 4 ianuarie și va sta...

Ce face Dua Lipa în noul său hit 'Houdini' - Video

Dua Lipa şi-a lansat cel mai nou single, ''Houdini'',...

Sona Cervena a murit la 97 de ani

Sona Cervena, o cântăreaţă de operă cehă de mare prestigiu, a încetat din...


DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Top citite
Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care scapă din orice bucluc financiar

Astrolog Daniela Simulescu/Fotografie emisiune

Horoscop Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. O zodie va avea de împărțit multe reproșuri!

freepik.com

Săptămână de foc pentru trei zodii. Două au de muncă în relații, iar alta se supără la serviciu

Horoscop Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. O zodie trebuie să înțeleagă că nu i se cuvine totul!

pixel