Ce au în comun Shakespeare și o maimuță? Teoriile spun una, iar matematicienii alta!
Doi matematicieni au contestat...
Astrologul Daniela Simulescu a găsit câteva informații surprinzătoare despre data lansării sondei Osirix-Rex.
"Sonda spațială a fost lansată la 8 septembrie 2016. În primul rând, trebuie să știți că Soarele se afla la 16 grade Fecioară. De asemenea, acel moment beneficia și de o conjuncție Mercur-Jupiter, un aspect nemaipomenit pentru explorare. Tripla conjuncție Lună-Marte-Saturn ne arată că această misiune va ajuta alte generații de specialiști NASA. Cu siguranță, Osiris-Rex a trecut prin numeroase aventuri.
Iar astăzi, când Mercur(planeta comunicării și a drumurilor) se apropie de gradul 16 în Fecioară, iată că avem această veste. "
La şapte ani de la decolare, sonda Osiris-Rex şi-a îndeplinit misiunea: să livreze omenirii o 'comoară', cel mai mare eşantion de asteroid colectat vreodată în spaţiu şi primul de către NASA, informează luni AFP. Capsula care conţinea eşantionul, prelevat în 2020 de pe asteroidul Bennu, a aterizat duminică în deşertul Utah din Statele Unite, la capătul unei coborâri finale vertiginoase prin atmosfera terestră, începute la 44.000 km/h. Coborârea, observată de senzorii militari, urma să fie frânată de două paraşute succesive. NASA nu a confirmat dacă prima a funcţionat, însă cea de-a doua a acţionat bine, permiţând o aterizare uşoară. 'Am auzit 'paraşuta principală desfăşurată', iar eu am izbucnit în lacrimi', a povestit Dante Lauretta, cercetătorul-şef al misiunii, în cadrul unei conferinţe de presă. 'Acela a fost momentul în care am ştiut că am reuşit întoarcerea acasă', a adăugat el.
Eşantionul conţine aproximativ 250 de grame de materie, potrivit estimărilor agenţiei spaţiale americane - mult mai mult decât precedentele două eşantioane de asteroid aduse de misiunile japoneze. Analiza lui Bennu ar trebui să ofere o mai bună înţelegere a formării sistemului solar şi a modului în care Pământul a devenit locuibil. După aterizare, o echipă a analizat mai întâi capsula la sol pentru a-i verifica starea. Nu s-a constatat nicio deteriorare. Cu aproximativ patru ore înainte de aterizare, sonda Osiris-Rex eliberase capsula care conţinea eşantionul, la peste 100.000 km de Pământ. Sonda a pornit apoi către un alt asteroid.
Luni, eşantionul va fi transportat cu avionul la Centrul Spaţial Johnson din Houston, Texas. NASA plănuieşte o conferinţă de presă pe 11 octombrie pentru a dezvălui primele rezultate. Cea mai mare parte a eşantionului va fi păstrată pentru a fi studiată de generaţiile viitoare. Circa un sfert va fi folosit imediat pentru experimente, iar o mică parte va fi împărţită cu Japonia şi Canada.
Sursă: AGERPRES/ (AS - autor: Ana Alecu, editor: Vicenţiu Purcărea)
Citește și Asteroizii din harta ta natală, explicaţi. Află secretele astrologice din astrograma ta!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Doi matematicieni au contestat...
Mai mulţi poeţi din 12 ţări,...
Începe sezonul Săgetătorului....
Mercur a intrat în semnul...
Să vedem ce urmează pentru...