David Popovici are o nouă victorie! A obținut titlul naţional la 50 m liber în prima zi a Naţionalelor de la Otopeni
"Eu sper să fi făcut împreună cu conducerea cea mai bună alegere că l-am adus pe Miţă Iosif. Mihai a fost dintr-o listă cu antrenori cea mai bună alegere pentru noi. Ştim foarte bine ce a făcut el pentru Rapid, eu îl cunoc destul de bine şi sper ca împreună să avem rezultate bune în viitor.
Eu am mai spus-o şi la începutul campionatului. Suntem o echipă nou-promovată, menţinerea în Liga a 2-a, ăsta este obiectivul nostru. Din păcate am pornit în acest campionat destul de rău. Sau prost, aşa, am acumulat în 10 etape numai 9 puncte şi trebuia să facem această mişcare să schimbăm antrenorul. Ştim cu toţii, nu e o noutate ce spun eu, rezultatele te ţin în viaţă. Am antrenat şi eu la atâtea echipe şi dacă n-ai rezultate nu se pot da afară 20 de jucători, ci trebuie să schimbăm antrenorul.
Mihai va avea tot sprijinul nostru. Nu numai al meu, al tuturor, al staff-ului pentru că şi fostul antrenor, Cipi Danciu, să ştiţi că a avut tot sprijinul nostru, a avut mână liberă la echipă, la antrenamente, nu s-a băgat nimeni peste el. Aşa şi la Miţă.
Sper să vină lume multă la meciul cu FC Argeş. Lumea vine, păcat că nu am avut rezulate mai bune. Lumea iubeşte fotbalul, maramureşenii iubesc fotbalul. Echipa trebuie să meargă mai bine. Pe Dinamo (n.r. scor 1-1) trebuia să-i batem, dar nu vreau să mai vorbesc despre acel meci şi despre arbitrajul care a fost", a explicat Vasile Miriuţă, director tehnic la FCM Baia Mare, conform Digisport.
"Vă dau cuvântul meu de onoare, am avut o ofertă de la o echipă de prima ligă, dar nu mai vreau să antrenez. Mi s-a făcut scârbă. Am pus suflet şi la Sibiu (n.r. - la Hermannstadt), am pus peste tot, dar nu mai vreau, gata, sunt scârbit", a decarat Miriuţă, potrivit Pro Arena.
"Nu am dorit să mai fiu antrenor și cred că a fost alegerea cea mai bună, să fiu director tehnic. Dacă voiam să fiu antrenor, nu numai la Dinamo, puteam să fiu și acum o lună, și acum două luni, că am avut oferte de la două echipe din Liga 1 și două din Liga 2. Am fost scârbit de ceea ce s-a întâmplat la Sibiu, ultima echipă la care am fost antrenor, și am zis că iau o pauză. Claudiu Rotar era patron când eram acolo”, spunea Vasile Miriuță, în luna septembrie a anului trecut, la emisiunea Liga Digisport.
Energie Cottbus U19, Energie Cottbus II, Ceahlăul Piatra Neamț, CFR Cluj, ETO Gyor, ASA Târgu Mureș, Energie Cottbus, Concordia Chiajna, Dinamo, Hermannstadt, Kisvarda, Minaur sunt echipele pe care Vasile Miriuță le-a pregătit de-a lungul carierei sale din postura de antrenor
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Înotătorul român David...
Gheorghe Hagi, managerul celor...
Adrian Mutu a plecat de la...
Începe sezonul Săgetătorului....
Mercur a intrat în semnul...
Să vedem ce urmează pentru...