Cartoful dulce, "aur" pentru sănătate. Iată de ce ar trebui să-l consumi zilnic
Mulți spun că are gust de...
Extrem de multe persoane caută, în această perioadă, soluții de a slăbi cât mai repede. Sezonul cald vine în ajutorul lor, pentru că vara, kilogramele sunt mult mai ușor de dat jos, spun specialiștii. De asemenea, în acest anotimp ne ajută foarte mult și alimentele de sezon, care încurajează pierderea rapidă a kilogramelor în plus, dacă știm cum să le consumăm și cum să le combinăm. Dr. Florin Ioan Bălănică, doctorand în endocrinologie al Universității de Farmacie Carol Davila din București și Fondator al metodei Dr. Bălănică, a dezvăluit în exclusivitate pentru Spectacola cum arată meniul perfect de dietă și cum putem obține rezultatele dorite într-un timp cât mai scurt.
„Pentru ca oamenii să aibă reușită pe termen lung în ceea ce-și doresc ar trebui să se gândească puțin mai serios la ideea de dietă. Din păcate, peste 90% din piața serviciilor medicale de nutriție din România și nu numai este reprezentată de diete. Pe de cealaltă parte, există medicina nutrițională, adică terapia unei patologii prin nutriție. Orice exces ponderal este o boală. Nu înseamnă numai 2-3 kilograme în plus și eventual o problemă de estetică.”, a declarat Dr. Florin Ioan Bălănică, pentru Spectacola.
Înainte să vorbim despre alimentele pe care ar trebui să le consumăm în această perioadă, medicul specialist spune că în orice dietă este extrem de esențială hidratarea.
„Căldura presupune o accelerare metabolică. Suntem activi, dinamici, ziua este mai lungă, implicit, din cauza căldurii transpirăm excesiv și trebuie să ne alimentăm și să ne hidratăm într-un mod specific. Mai întâi de toate, hidratarea. 1,5-2 litri de apă maxim pe zi, întrucât restul de lichide le luăm din alimente, fie că discutăm despre fructe, legume, chiar și carnea are un procent de apă. Apoi, discutăm despre alimente care sunt ușor digerabile. Principiul digestibilității nu există în diete, el există numai în medicina nutrițională. Digestibilitate înseamnă că ceea ce consumi trebuie să se digere ușor. Următorul principiu ar fi sinergia nutrițională, adică alimentele din farfurie să se potențeze unul pe celălalt, în favoarea persoanei respective sau a pacientului.”, a mai spus specialistul.
Dr. Florin Bălănică ne-a dat, pentru început, câteva sugestii pentru masa de dimineață. Tot aici, acesta trage și un semnal de alarmă asupra consumului excesiv de fructe, care nu este deloc recomandat, când suntem la dietă.
„Cum ar arăta un meniu care este potrivit în această perioadă? Micul dejun poate să fie iaurt sau lapte de migdale fără zahăr cu cereale integrale. Eu prefer fulgii de hrișcă, sunt bogați în proteine și fibre și nu au gluten. Sigur că aici contează și proporționalitatea. Iaurt, lapte de migdale versus cereale, în funcție de obiectivul pe care fiecare persoană în parte îl are. Nu putem să mâncăm la fel dacă suntem subponderali, supraponderali, obezi”.
Citiți continuarea cu recomandările pentru fiecare masă a zilei pe Spectacola.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Mulți spun că are gust de...
Mulți oameni se confruntă cu...
Această Lună Nouă în Scorpion...
Pe măsură ce îmbătrânim,...
Încrederea este o piatră de...
Iată câteva previziuni...