Mercur în Balanță până pe 13 octombrie. Fraze cheie pentru fiecare zodie și ascendent
Autor: Gentiana Mocanu-Pavel
Data publicării:
De pe 5 octombrie, Mercur, planeta comunicării, a început tranzitul în semnul diplomației și al echilibrului.

Mercur a pătruns în semnul Balanței pe 27 septembrie. Până pe 13 octombrie, avem în prim plan diplomația, negocierea și manierele.

Mercur este planeta responsabilă de comunicare, intelect, memorie și transport. Semnul zodiacal în care se află Mercur în harta noastră influențează toate aceste aspecte. Fiind planeta minții, Mercur guvernează modul în care percepem lumea și ne înțelegem locul în ea.

Chiar și cei mai agresivi vor realiza că pot obține mai mult prin cuvinte amabile. Vom fi tot mai preocupați de estetica ce ține de comunicare. Cu siguranță, vom deveni mai predispuși să evităm confruntările. Va dura însă până vom ajunge la o decizie potrivită, care să aducă beneficii ambelor părți.

ȘASE zodii au parte de revelații surprinzătoare în următoarele luni. Eclipsa de Soare a schimbat totul!

Ce trebuie să aibă în vedere fiecare zodie și ascendent până la finalul acestui tranzit?

Berbec/ Ascendent în Berbec

Mercur rămâne în Casa a șaptea până pe 13 ale lunii, forțându-te să iei decizii legate de relațiile tale. Cert este că o să comunici folosind mai mult diplomația atât pe plan profesional, cât și personal. Ai capacitatea să rezolvi conflictele dacă te folosești mai mult de această atitudine. Nu îți va conveni că trebuie să te abții de la a spune ce gândești cu adevărat, dar îți vei da seama că doar așa vei câștiga. 

Taur/Ascendent în Taur

Mercur tranzitează Casa a 6-a, care guvernează munca, rutina și sănătatea, ceea ce poate fi tradus printr-o preocupare exagerată pentru detalii. Este un moment potrivit să îți reevaluezi obiceiurile și stilul de viață. De asemenea, ar fi bine să eviți bârfele la locul de muncă și tentația de a te autodiagnostica. Poți să îți creezi și o rutină mai eficientă. Mercur îți va cere să nu pui pe primul loc gânditul, ci mai degrabă acțiunea.

Gemeni/Ascendent în Gemeni

Mercur, planeta care te guvernează, se află în Casa a 5-a, care guvernează iubirea și creativitatea. Din fericire, a scăpat de conjuncțiile cu Nodul Sud și cu Soarele. Vei constata că te vei implica frecvent în discuții despre tine, despre ce ai face tu sau cum ai vedea soluțiile. Ai o nevoie crescută de validare și apreciere. De asemenea, conversațiile legate de copii vor deveni o prioritate pentru tine. Ai capacitatea să îți exprimi creativitatea și să descoperi noi talente.

Rac/Ascendent în Rac

Mercur se află în Casa a 4-a. Familia va lua câteva decizii și va organiza evenimente, iar tu vei avea nevoie să te implici serios. Această situație poate deveni puțin obositoare. Unele planuri care se vor desfășura diferit de așteptări te vor ajuta să îți înțelegi mai bine limitele. Concentrează-te mai mult pe crearea armoniei din locuință. În plus, vei fi nevoit să decizi cui îi iei partea, într-o problemă familială. Îți va fi destul de greu să fii imparțial. 

Evenimentele astrologice din octombrie sunt predestinate, haotice și visătoare. Ce ne spune un astrolog internațional?

Leu/ Ascendent în Leu

Mercur se află în Casa a 3-a, pregătindu-te pentru o avalanșă de mesaje și comunicări oficiale, dar și neoficiale. Vor apărea tot felul de bârfe, dar acestea ar putea fi utile. Informația neoficială va fi importantă, iar pentru tine va conta mai mult tonul comunicării decât conținutul. Astrele îți sugerează să folosești diplomația cât mai des și să acorzi o atenție deosebită călătoriilor. Și pentru că Mercur a scăpat de iureșul conjuncției cu Nodul Sud/Lilith, este cazul să înveți lucruri noi, nu doar să vorbești despre cunoștințele vechi. 

Fecioară/ Ascendent în Fecioară

Mercur va fi în Casa a doua, a banilor, până pe 13 octombrie. În următoarele zile, atenția va fi îndreptată spre veniturile și cheltuielile tale. Ești preocupat să găsești noi resurse sau să gestionezi banii într-un mod diferit. Unele cheltuieli vor deveni o povară. Și chiar ar trebui să eviți să vorbești cu apropiații despre salariul tău. 

Balanță/Ascendent în Balanță

Mercur te va influența până pe 13 octombrie, deoarece se află în semnul tău, în casa întâi. Aduce în discuție modul în care te prezinți și cum ești perceput de cei din jur. Este o perioadă dedicată identității tale, așa că este important să lucrezi la imaginea ta în fața lumii. Vei avea nevoie de o comunicare clară și echilibrată cu cei din jur. De asemenea, s-ar putea să revizuiești unele vechi tipare comportamentale. Vestea bună este că Mercur a scăpat de influența Eclipsei de Soare, deci vei căpăta un plus de claritate atunc când vei avea de luat o decizie. 

Scorpion/ Ascendent în Scorpion

Mercur tranzitează Casa a 12-a, care guvernează izolarea și secretele. Zilele viitoare sunt bune pentru meditație, rugăciune și reflecție. Este bine să ai grijă cui te destăinui - nu toate persoanele din jurul tău sunt demne de încredere. De asemenea, fii atent să nu te sacrifici atât de mult încât să uiți de tine. Concentrează-te pe sănătatea ta și evită contactul cu oamenii nepotriviți. Este posibil să crezi foarte ușor minciunile celor din jur. 

Săgetător/Ascendent în Săgetător

Mercur tranzitează Casa a 11-a, care se referă la prieteni și la pașii următori în viața ta. Ar fi bine să fii mai discret în legătură cu planurile tale de viitor. Evită să împărtășești cu toată lumea ce intenții ai. Acest lucru nu îți va aduce beneficii. Până pe 13 octombrie, poate faci tot posibilul să interacționezi și cu alte tipare de oameni față de aceia cu care ești obișnuit. 

Capricorn/ Ascendent în Capricorn

Mercur va tranzita Casa carierei și a statutului profesional până pe 13 octombrie. Relațiile tale cu superiorii se vor îmbunătăți, dar trebuie să eviți rigiditatea. În urma discuțiilor cu ei, se vor lua decizii importante pentru tine sau proiectele la care lucrezi. Este bine să îi asculți pe ceilalți, nu neapărat să le dai dreptate, ci să înțelegi și perspectiva lor asupra situației.

Vărsător/ Ascendent în Vărsător

Mercur se află în tranzit în Casa a 9-a, ceea ce îți aduce un sprijin însemnat pentru inițiativele legate de studiu, chestiuni administrative, comunicare și călătorii. Este important să te asiguri că îți îndeplinești sarcinile din timp și să nu le lași pe ultima sută de metri. De asemenea, trebuie să fii mai răbdător. O perioadă bună pentru organizarea evenimentelor. 

Pești/ Ascendent în Pești

Mercur tranzitează Casa a 8-a. Acest tranzit aduce nevoia de a face un bilanț, în special în sectorul financiar. Este momentul să analizezi de ce ai cheltuit atât de mult. În această perioadă, te vei gândi la fricile tale și vei încerca să le privești dintr-o altă perspectivă. Nu le păstra pentru tine; încearcă să le comunici! Discuțiile despre banii în comun pot fi neplăcute, dar sunt necesare până pe 13 octombrie.

Timpul este neîndurător cu Gemenii, Fecioarele, Săgetătorii și Peștii. Cum pot face față furiei astrelor?

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Încă jumătate de an cu Lilith în Balanță! Ce trebuie să știe fiecare zodie până în martie 2025?

freepik.com

PATRU zodii în plină agitație până pe 4 noiembrie. Oare astrele o să le întoarcă spatele?

Freepik.com

CINCI zodii au de înfruntat obstacole neașteptate la final de 2024. Ce trebuie să știe?

Daniela Simulescu Foto emisiune

Ce aduce Eclipsa de Soare pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară

pixel