Cartoful dulce, "aur" pentru sănătate. Iată de ce ar trebui să-l consumi zilnic
Mulți spun că are gust de...
Din ce în ce mai mulți adulți iau melatonină fără prescripție medicală sau fără un consult în prealabil pentru a adormi, iar unii dintre ei o pot folosi la niveluri periculos de ridicate, a descoperit un nou studiu citat de CNN.
În timp ce utilizarea generală în rândul populației adulte din Statele Unite este încă „relativ scăzută”, studiul „documentează o creștere semnificativă de multe ori a consumului de melatonină în ultimii ani”, a spus specialistul în somn Rebecca Robbins, un instructor în divizia medicinei somnului pentru Harvard Medical School, care nu a fost implicată în studiu.
Studiul, publicat marți în jurnalul medical JAMA, a constatat că până în 2018 americanii luau mai mult de două ori cantitatea de melatonină pe care o luau cu un deceniu mai devreme. Experții se tem că impactul negativ al pandemiei asupra somnului ar putea să fi crescut și mai mult dependența pe scară largă de adjuvante pentru dormit, a spus Robbins.
„Ingerarea de somnifere a fost asociată în studii prospective cu dezvoltarea demenței și a mortalității precoce”, a spus ea.
Citește și: De ce mâncăm mai mult când dormim puțin. 5 motive pentru care să nu ignorăm odihna
Melatonina a fost asociată cu dureri de cap, amețeli, greață, crampe stomacale, somnolență, confuzie sau dezorientare, iritabilitate și anxietate ușoară, depresie și tremor, precum și tensiune arterială anormal de scăzută. De asemenea, poate interacționa cu medicamentele comune și poate declanșa alergii.
În timp ce utilizarea pe termen scurt pentru schimbul fusului orar, lucrătorii în schimburi și persoanele care au probleme să adoarmă pare să fie sigură, siguranța administrării pe termen lung este necunoscută, potrivit Centrului Național pentru Sănătate Complementară și Integrativă de la National Institutes of Health.
Te-ar mai putea interesa și: MIT DEMONTAT: Femeia şnur NU este preferata bărbaţilor. Cei mai mulţi preferă partenere mai plinuţe
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Mulți spun că are gust de...
Mulți oameni se confruntă cu...
Această Lună Nouă în Scorpion...
Încrederea este o piatră de...
Iată câteva previziuni...