Se împlinesc doi ani de la moartea Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii! Astrograma sa a arătat că „a fost născută pentru a conduce!
Un bucătar chef al Casei Regale britanice a scos la iveală secrete din interiorul familiei și despre ceea ce mănâncă Regina Elisabeta.
Graham Tinsley, chef-ul care a gătit pentru Majestatea Sa de nenumărate ori, a dezvăluit că trebuia să radiografieze preparatele Reginei Elisabeta, înainte de a-i fi servite la cinele de stat.
Cheful irlandez a făcut uimitoarea declaraţie în timpul unui interviu oferit celor de la revista Hello! săptămâna aceasta.
Mai mult, acesta susţine că măsurile de securitate sunt foarte stricte când vine vorba de întrunirile Suveranei cu alte personalităţi de cel mai înalt rang.
"Dacă preparam mâncarea doar pentru familia regală, nu simţeam atât de puternic protocolul de securitate. Lucrurile se schimbau, însă, atunci când erau prezenţi la masă preşedinţi de stat, atunci măsurile erau extrem de stricte. Dacă asiguram mâncarea pentru un banchet la care erau prezenţi preşedinţi de ţară, toată lumea din echipă trebuia să ne întâlnim la un sediu de poliţie, de unde eram preluaţi cu motocicleta şi duşi la castel", a dezvăluit Graham Tinsley.
"Pentru banchetele de la cel mai înalt nivel, trebuia să scoatem toată mâncarea, toate containerele, cuţitele şi tot echipamentul nostru din bucătărie şi să le trecem printr-un aparat de cu raze X. Le radiografiau!", a mai spus bucătarul regal.
Darren McGrady, fostul bucătar de la Palatul Buckingham, a declarat pentru publicaţia „Food and Wine‟ în ce constă meniul Reginei Elisabeta. Mai exact ceea ce îi este permis şi ce nu, dar și câteva dintre obiceiurile pe care ceilalți membrii le au atunci când iau masa.
La micul dejun, Regina Elisabeta preferă cerealele, un ou fiert şi o ceaşcă de ceai. La prânz, dacă mănâncă singură, are porţii mici de legume cu carne de pasăre sau peşte. În caz contrar, are o masă cu patru feluri, care începe cu o salată. Îi place să mănânce vânat, de aceea acest tip de carne nu lipseşte de pe mese.
La ceaiul de după-amiază, regina a înlocuit feliile de tort pe care le avea cândva, cu sandvişuri, iar ceaiul îl preferă fără zahăr. Citește mai departe AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Marte a intrat în Capricorn pe 4 ianuarie și va sta...
Barack Obama a împărtășit...
Dua Lipa şi-a lansat cel mai nou single, ''Houdini'',...
Un grup de aproximativ 150 de...
Începe sezonul Săgetătorului....
Cum va fi 2025 pentru...
Mercur a intrat în semnul...