Legea care pedepseşte actele de cruzime asupra animalelor a intrat în vigoare în Spania
Autor: Astrosens Team
Data actualizării:
Data publicării:
În lumina unei noi legi intrate în vigoare în Spania, destinată protecției și bunăstării animalelor, conexiunile astrologice ar putea oferi un cadru de interpretare intrigant asupra evoluțiilor legislative și responsabilității umane.

Mercur se află în continuare în semnul Fecioarei, cel responsabil de cele mai multe ori și de conexiunea cu animalele. Cunoaștem faptul că oamenii cu marcaj de Fecioară în harta natală au o iubire aparte pentru animale. Iar cum Mercur se află în continuare în trigon de semn cu Jupiter, planeta legilor, iată ce veste primim. 

Recent, Spania a înregistrat un progres semnificativ în domeniul protecției animalelor prin adoptarea unei legi noi, ce vizează eradicarea abandonului și relelor tratamente aplicate animalelor. În context astrologic, acest pas poate fi interpretat ca o manifestare a energiilor cosmice ce promovează compasiunea, responsabilitatea și armonia între specii.

O nouă lege din Spania, concepută pentru a pune capăt relelor tratamente şi abandonării animalelor, a intrat în vigoare vineri în această ţară, informează Reuters. Noua lege, aprobată în martie, interzice vânzarea de câini, pisici şi dihori în magazinele dedicate animalelor de companie, interzice folosirea zgărzilor electronice sau punitive pentru câini şi face obligatorie sterilizarea pisicilor cu excepţia cazurilor în care felinele sunt vizate de un permis de reproducere.

Câinii de vânătoare şi alte animale de muncă folosite la diverse activităţi, inclusiv pentru luptele cu tauri, sunt excluse din lege, ceea ce i-a făcut pe reprezentanţii partidului Podemos, parteneri în actuala coaliţie de guvernare din Spania, să îi acuze pe socialiştii majoritari că au cedat în faţa puternicului lobby al vânătorilor.

Totuşi, Podemos, care consideră că vânătoarea reprezintă principala sursă de abandon în cazul câinilor, a votat cu părere de rău acest proiect de lege de teama ca întreaga lege să nu fie respinsă. 'Este un pas de o importanţă fundamentală în legislaţia din Spania', a declarat Maria Luisa Fernandez, directoarea departamentului pentru animale de talie mică din cadrul Asociaţiei Veterinarilor Spanioli, care consideră că noua lege este una dintre cele mai ambiţioase din Europa.

Cu toate acestea, Maria Luisa Fernandez spune că legea a fost 'grăbită' şi că există mai multe 'chestiuni rămase în suspensie' care trebuiau să fie rezolvate, inclusiv formularea despre eutanasie, care ar putea să îi împiedice pe veterinari şi pe stăpânii de animale să sacrifice animalele bolnave dacă există posibilitatea de îngrijire paliativă.

De acum înainte, veteranii spanioli vor fi obligaţi să ofere tratamente precum dializă şi montarea de stimulatoare cardiace, ca măsuri alternative în locul eutanasiei, însă nu toţi proprietarii de animale îşi permit din punct de vedere financiar astfel de intervenţii, a adăugat ea. 'Ar fi fost mai bine dacă am fi mers înainte ceva mai lent şi ne-am fi concentrat pe realitate, aşa cum este cazul eutanasiei', a mai spus Maria Luisa Fernandez. Peste 280.000 de animale de companie - câini şi pisici - au fost abandonate în Spania în 2022, potrivit Fundaţiei Affinity din Barcelona, înfiinţată de o companie specializată în acordarea de îngrijiri pentru animale cu scopul de a promova beneficiile aduse societăţii de animalele de companie. Legea îi va obliga pe proprietarii de câini să urmeze un curs despre cum să-şi îngrijească animalele şi, totodată, să deţină o asigurare de răspundere civilă. Aceste clauze nu vor intra totuşi în vigoare până când Spania nu va avea un guvern funcţional care să emită o serie de detalii specifice. Â

În prezent, Spania este condusă de un guvern interimar în urma alegerilor cu rezultate neconcludente din luna iulie.

AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

Prognoza meteo în următoarea lună. Cum va fi vremea?

Vor fi sau nu temperaturi apropiate de normalul...



Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Ultima retrogradare a lui Mercur din 2024! Previziuni pentru fiecare zodie și ascendent

freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

Horoscop de weekend. Taurii primesc înțelepciune, iar Cupidon și Fecioarele fac un pact!

Daniela Simulescu Foto emisiune

Horoscop azi pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară. Zodia care se va chinui să vadă jumătatea plină a paharului

pixel