Se împlinesc doi ani de la moartea Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii! Astrograma sa a arătat că „a fost născută pentru a conduce!
Kylie Jenner, model şi personalitate a industriei mass-media americane, a publicat duminică un mesaj pe Instagram prin care a anunţat că a devenit mamă pentru a doua oară, după ce a născut un băiat, informează Agerpres, citând Reuters.
O fotografie postată pe reţeaua de socializare arată o mână a vedetei americane ţinând braţul unui bebeluş, precum şi mesajul "2/2/22", care se încheie cu un emoji sub forma unei inimi albastre.
În 2021, Kylie Jenner, în vârstă de 24 de ani, a anunţat că era însărcinată şi că aştepta venirea pe lume a celui de-al doilea copil al ei cu partenerul său de viaţă, rapperul Travis Scott.
Cei doi au deja o fiică împreună, Stormi Webster, în vârstă de patru ani.
Una dintre surorile ei, Kourtney Kardashian, a publicat un comentariu la mesajul de pe Instagram - "Mamă a două vieţi" -, iar Travis Scott a reacţionat la rândul lui, publicând mai multe emoji în formă de inimioare. E! News a confirmat că vedeta americană a născut un băiat, însă nu a citat nicio sursă oficială. Între timp, ştirea despre naşterea celui de-al doilea copil al modelului şi antreprenoarei Kylie Jenner a fost preluată şi de alte companii mass-media, precum revista People şi postul CNN.
Kylie Jenner este cea mai tânără dintre surorile Kardashian, devenite celebre graţie serialului de tip reality-show "Keeping Up with the Kardashians", care s-a încheiat după 15 sezoane în iunie 2021.
Ea este şi fondatoarea brandului Kylie Cosmetics, al cărui acţionar majoritar este compania de produse cosmetice Coty Inc.
Serialul TV "Keeping Up with the Kardashians" le-a ajutat pe Kylie Jenner şi sora ei vitregă Kim Kardashian să îşi lanseze cariere de succes în industria modei şi a produselor cosmetice. Kylie Jenner beneficiază şi de un număr impresionant de admiratori pe reţelele de socializare, printre care 308 milioane de "followers" pe Instagram.
Kylie Jenner a devenit cea mai urmărită femeie de pe Instagram, ajungând la numărul impresionant de 300 de milioane de abonaţi.
Contul ei număra 301 milioane la mijlocul lunii ianuarie, ceea ce o plasează în urma fotbalistului Cristiano Ronaldo (cu 389 de milioane de urmăritori) şi a campionului la toate categoriile, contul oficial al reţelei de socializare (cu 460 de milioane de urmăritori). Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Marte a intrat în Capricorn pe 4 ianuarie și va sta...
Barack Obama a împărtășit...
Dua Lipa şi-a lansat cel mai nou single, ''Houdini'',...
Un grup de aproximativ 150 de...
Daniela Simulescu, astrolog DC...
Astrologul Daniela Simulescu...
Pluto, planeta legată de...
2025 se apropie cu pași...