Ce au în comun Shakespeare și o maimuță? Teoriile spun una, iar matematicienii alta!
Doi matematicieni au contestat...
Când Pluto a intrat în Vărsător anul trecut, a adus în atenția publicului inteligența artificială. Arhetipul Vărsătorului reprezintă Universul, spațiul, inovația, revoluția, protestele, genialitatea, dar și nebunia. Bineînțeles, mai este asociat și cu tehnologia.
În 2024, readuce tot ceea ce s-a întâmplat anul trecut, adică nevoia de reglementare a inteligenței artificiale, a companiilor care lucrează în domeniul digital și tehnologic.
Iată cum se pot vedea deja influențele tranzitului lui Pluto!
Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iaşi (UAIC) a transmis că în urma stabilirii ofertei de studii şi condiţiile de admitere pentru anul universitar 2024-2025, la cele 15 facultăţi ale Universităţii, candidaţii au la dispoziţie 221 programe de studii, dintre care 91 la studii de licenţă şi 130 la studii de master.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de instituţia de învăţământ superior, oferta de anul acesta cuprinde patru specializări noi, două la studii de licenţă (Inteligenţă Artificială, cu predare în limba română şi Artificial Intelligence, cu predare în limba engleză, la Facultatea de Informatică) şi două la studii de master (Alimentaţie şi Sport, la Facultatea de Chimie şi Fizică aplicată în tehnologii smart şi comunicaţii, la Facultatea de Fizică).
Opt dintre cele 15 facultăţi ale UAIC vor face admiterea pentru studii de licenţă numai pe baza mediei generale de la examenul de bacalaureat.
La patru facultăţi (Drept, Educaţie Fizică şi Sport, Informatică şi Teologie Ortodoxă) se vor susţine probe scrise, a căror pondere variază între 40 şi 60% din media de admitere, iar trei facultăţi (Geografie şi Geologie, Informatică, Matematică) vor lua în calcul şi nota la diverse probe din cadrul examenului de bacalaureat.
În funcţie de facultatea pentru care au optat, candidaţii vor susţine şi probe eliminatorii de aptitudini (Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Teologie Ortodoxă) sau probe sportive (Educaţie Fizică şi Sport).
Aceeaşi sursă menţionează că admiterea la studii de master se va face, la majoritatea facultăţilor UAIC, pe baza unei medii în care examenul de licenţă va conta în proporţie de 60%, iar nota la prezentarea CV-ului şi/sau a scrisorii de intenţie sau interviul va avea o pondere de 40%.
În cazul Facultăţii de Drept, media examenului de licenţă şi media anilor de studii vor avea ponderi egale (50%) la programele de studii din cadrul domeniului Drept.
Facultatea de Informatică este singura la care examenul de licenţă nu este luat în calculul mediei de admitere, aceasta fiind formată din nota la interviul de specialitate (pondere de 50% sau 60%, în funcţie de programul ales) şi media ECTS a anilor de studii de la programul de licenţă absolvit (pondere de 50% sau 40%, în funcţie de programul ales).
La Facultatea de Teologie Ortodoxă, candidaţii vor susţine o probă orală, pe baza unei tematici şi bibliografii afişate, care va avea o pondere de 40% din media de admitere.
Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iaşi oferă de 31 de specializări în limbi străine, 7 la studii de licenţă şi 24 la studii de master. Cetăţenii români de pretutindeni din Republica Moldova pot studia la extensiile UAIC din Bălţi şi Chişinău, unde sunt disponibile şase programe la studii de licenţă şi patru programe la studii de master.
Candidaţii la admiterea 2024 au la dispoziţie şi 9 programe de studii la filialele UAIC din Focşani şi Botoşani. La filiala din Focşani, oferta de studii cuprinde şapte specializări (trei la studii de licenţă şi patru la studii de master), în timp ce filiala din Botoşani oferă două specializări, ambele la studii de licenţă.
Înscrierea la toate cele 15 facultăţi ale UAIC se va putea face atât online cât şi fizic, în perioada 15-20 iulie 2024. Selecţia şi afişarea rezultatelor va avea loc între 22 şi 27 iulie. Locurile rămase neocupate după sesiunea de admitere din iulie vor fi scoase la concurs în perioada 6-9 septembrie 2024.
Începând cu data de 1 aprilie 2024, candidaţii se vor putea preînscrie online, având astfel posibilitatea de a formula opţiuni privind programele de studii la care ar dori să fie admişi şi de a încărca documente doveditoare privind datele personale, studiile absolvite, rezultatele obţinute etc. Oferta completă de studii pentru anul universitar 2024-2025, precum şi condiţiile de admitere pot fi consultate pe site-ul admitere.uaic.ro (https://admitere.uaic.ro/).
Sursa: AGERPRES / (AS, autor: Daniela Malache, editor: Marius Frăţilă)
Citește și Pluto în Vărsător din 21 ianuarie. Astrologul Daniela Simulescu: ”Aduce anarhie!” - VIDEO.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Doi matematicieni au contestat...
Mai mulţi poeţi din 12 ţări,...
Corul Naţional de Cameră...
Cum putem simți mai bine...
Iată câteva previziuni...
Daniela Simulescu, astrolog DC...
Astrologul Daniela Simulescu...
2025 se apropie cu pași...