Cunoaștem foarte bine chinurile de a fi pe cont propriu. Ceea ce este mult mai puțin înțeles este prețul extrem de ridicat plătit de cealaltă parte a ecuației. Frica de a fi singur este responsabilă pentru relații nefericite, mai multe sufocări ale dezvoltării psihologice și mai multă suferință acumulată.

Este unul dintre cei mai mari contribuabili la nefericirea umană și impulsul unora dintre cele mai grele și nefericite decizii ale noastre.

Persoanele care se tem de singurătate fac alegeri foarte greșite în privința companiei pe care o păstrează. Nu au altă opțiune decât să privilegieze pe oricine în detrimentul persoanei potrivite.

Mai mult, când suntem terifiați de singurătate, nu avem forța să ne argumentăm nevoile în cadrul oricărei relații. Suntem mereu la mila celui care se teme mai puțin de singurătate.

Mai rău, după timp petrecut în compania greșită, tindem să dezvoltăm neputință învățată: fiecare reticență pe care o aveam odată să fim singuri devine mai gravă, chiar dacă dobândim mai multă experiență despre ce înseamnă compania rea.

În captivitatea noastră confortabilă, dar înăbușitoare, sălbăticia pare și mai terifiantă: nu ne putem imagina acum că vom ști vreodată cum să schimbăm lichidul din mașină singuri, să intrăm singuri la o petrecere sau să luăm inițiativa de a trimite cadouri de ziua de naștere a nepoților.

Nu experimentăm niciuna dintre presiunile educative, dar și stimulative, aplicate asupra celor singuri, care nu au altă opțiune decât să-și depășească inhibițiile.

De ce este important să îți exprimi nevoile? Oamenii nu trebuie să ghicească!

Prezența constantă a însoțitorilor ne oprește să ne împrietenim cu propriile noastre minți și să ne explorăm sentimentele și ideile într-un mod care este posibil doar prin perioade prelungite de solitudine. Nu ne dezvoltăm identitățile, devenim asemănători cu toți ceilalți. Zgomotul din exterior ne împiedică să urmărim dialogul slab, dar vital, pe care altfel am fi putut să-l avem cu noi înșine. Folosim o altă persoană pentru a ne distrage atenția ori de câte ori apare vreo problemă internă ușor dureroasă sau provocatoare. Ajungem să nu simțim sau să înțelegem cu adevărat multe despre noi înșine, multe întrebări mari despre carierele noastre și scopul nostru final pe care le vom ignora, pentru că întotdeauna a fost cineva acolo cu care să discutăm despre ce să comandăm pentru cină.

Ne vom obișnui cu mediocritatea confortabilă. Nu vom fi curioși sau neliniștiți. Nu vom îndrăzni, așa cum trebuie să facă cei singuri, să ne apropiem de străini și să ne riscăm mândria. Vom înceta să mai învățăm. Vom crede că ne-am satisfăcut nevoile complet, dar doar pe baza suprimării cunoașterii despre ce sunt cu adevărat nevoile noastre. Vom ajunge într-o conspirație împotriva incertitudinii, noutății și fluxului vieții.

Pentru a începe să corectăm tot ceea ce decurge din această frică ridicolă de a fi singur, ar trebui să învățăm de la o vârstă fragedă că a fi singur nu înseamnă niciodată că este ceva în neregulă cu noi, ci doar că suntem răbdători în mod adecvat, până când ceea ce ne satisface cu adevărat.

Nu vom învăța niciodată adevărata promisiune a comunității, nu ne vom descoperi propriile interese și nu vom ține până la capăt pentru conexiunile pe care le merităm până când nu ne împăcăm cu adevărat cu perspectiva unei vieți pe cont propriu.

Fericirea din perspectivă filosofică. Ce credeau marii gânditori din Antichitate și până în Epoca Modernă?