Mințile noastre vaste și ciudate se umplu de gânduri nefiltrate și de sentimente pe care nu avem curajul să le privim. Putem fi furioși sau triști fără să avem o conștientizare activă că suntem așa. Sau vinovați sau invidioși, fără să înțelegem ce se află în spatele unei perdele psihologice subțiri. Și rămânem inconștienți pentru că suntem rezistenți la idei care ne amenință calmul, imaginea de sine și iluziile noastre satisfăcătoare despre noi înșine.

Cu siguranță nu putem fi furioși pentru că suntem oameni amabili care nu ar putea simți negativ față de o rudă  în vârstă iubită. Sau nu putem fi triști că nu am fost invitați la petrecere pentru că nu ne pasă de chestiuni sociale. Și nu este posibil să fim invidioși pentru că nu suntem oameni care să râvnească la avantajele altora.

În timp ce cea mai mare parte a aparatului nostru mental privilegiază uitarea în detrimentul înțelegerii, avem o conștiință. Există o parte din noi care vrea adevărul, oricât de amar ar fi. Pentru a ne trezi din reverie, ne va da tot felul de probleme, crize, boli, spasme, compulsiuni  în speranța de a ne face să știm că există ceva de care ar fi benefic să ne ocupăm.

De ce oamenilor răi li se întâmplă lucruri bune? Un adevăr crunt despre destinul greu încercat!

Când conștiința noastră a făcut tot ce a putut pentru a ne alerta mințile, are tendința de a începe să lucreze asupra corpurilor noastre. Mai specific, ne forțează să simțim sub formă de simptom ceea ce nu am simțit direct ca idee sau înțelegere. Lipsa de conștientizare ne bântuie sub formă de afecțiuni fizice. Dacă intelectul nostru nu va privi furia noastră, sentimentul poate fi trimis să locuiască în partea inferioară a spatelui nostru. Dacă anxietatea noastră nu este gestionată psihologic, poate fi relegată la nivelul intestinului nostru. Frustrarea romantică negată poate să înceapă să ne distrugă inimile. Sentimentele noastre se transformă în dureri de spate, constipație, insomnie, migrene și aritmii.

Oricât de bine intenționați, medicii rareori știu să pună întrebările corecte. Ei își imaginează că repară probleme materiale cauzate de defecțiuni materiale, nu că un fost partener ne-a afectat rinichiul sau o furie reprimată împotriva tatălui nostru ne îngheață vertebrele. Trebuie să facem singuri această muncă. Pentru a ne scuti corpurile de unele dintre agoniile lor mute, ar trebui să le supunem unui exercițiu care sună curios. Cu ochii închiși, probabil în timp ce stăm întinși în pat, ar trebui să trecem peste diferitele noastre organe și zone și să întrebăm: Dacă aceasta ar putea vorbi, ce ar putea să ne spună? Ce ar putea inima, picioarele, umerii, stomacul să ceară?

Cea mai grea bătălie se dă pe câmpul minții. Sunt gândurile tale principalul inamic?

Mințile noastre sunt probabil mai capabile să gândească răspunsuri decât presupunem. Ar putea fi surprinzător de clar (odată ce punem întrebarea ) că umerii noștri sunt disperați să se termine relația, că stomacurile noastre doresc să preluăm mai puțină responsabilitate,  că inimile noastre vor o șansă să își ceară scuze, că cutia toracică s-a săturat să pretindă că este fericită și că plămânii noștri au nevoie de o oportunitate să țipe.

Multe dintre afecțiunile noastre corporale sunt, în cele din urmă, forme mute de răzbunare pentru toate gândurile și sentimentele pe care am refuzat să le întreținem. Ne vom simți mult mai bine în corpurile noastre odată ce ne-am reorganizat preocupările în minte, odată ce am inversat procesul de uitare și am îndrăznit să vedem și să îndurăm ceea ce am evitat de prea mult timp.