David Popovici are o nouă victorie! A obținut titlul naţional la 50 m liber în prima zi a Naţionalelor de la Otopeni
Emma Răducanu, în vârstă de 19 ani, al cărei tată este român, a devenit prima jucătoare venită din calificări care a câştigat un Grand Slam, cel de la Flushing Meadows din luna septembrie. Răducanu a fost prima jucătoare din Marea Britanie câştigătoare a unui turneu de Mare Şlem în ultimii 44 de ani.
După succesul ei de la US Open, Răducanu a dezamăgit la următoarele turnee, fiind eliminată la Indian Wells în turul doi, la Cluj Napoca în sferturi şi la Linz în primul tur. Britanica este acum pe locul 19 în clasamentul WTA.
Barty, care a mai obţinut această distincţie în 2019, a câştigat cinci titluri în acest an, printre care al doilea său turneu de Mare Şlem la Wimbledon, unde a învins-o pe Karolina Pliskova (Cehia). De asemenea, ea şi-a apărat titlul la Miami şi a triumfat la Melbourne, Stuttgart şi Cincinnati, încheind pentru al treilea an la rând pe prima poziţie a ierarhiei WTA.
Jucătoarea cehă Barbora Krejcikova a fost desemnată jucătoarea care a progresat cel mai mult, ea impunându-se în acest an la Roland Garros. Krejcikova a fost premiată şi pentru că a alcătuit cea mai bună pereche la dublu în acest sezon alături de compatrioata sa Katerina Siniakova. Ele au mai obţinut această distincţie în 2018.
Spaniola Carla Suarez Navarro a fost nominalizată la capitolul revenirea anului. În luna septembrie a anului trecut, Suarez Navarro a dezvăluit că a fost diagnosticată cu limfom Hodgkin (un tip de cancer) în fază incipientă şi a urmat chimioterapie timp de şase luni. Ea a revenit la Roland Garros în luna iunie.
Emma Răducanu își va sacrifica sărbătorile de Crăciun în familie pentru a se pregăti pentru începutul sezonului 2022, urmând să petreacă o lună în Orientul Mijlociu.
Emma Răducanu are programat următorul meci la turneul de tenis Mubadala din Abu Dhabi, care va începe pe 16 decembrie. Britanica va călători destul de curând în Golful Persic, unde va petrece aproape o lună, înainte de a zbura spre Australia pe 27 decembrie. Jucătoarea de tenis a confirmat programul după meciul de prezentare pe care l-a susținut la Royal Albert Hall din Londra.
"Știam că a juca tenis la nivel profesionist înseamnă să îți petreci zilele de naștere, Crăciunul și Anul Nou fără să fii acasă și simt că pentru mine nu contează. Sunt acolo pentru a mă antrena, sunt acolo pentru a deveni mai bună și apoi voi zbura spre Australia. Ceea ce va fi cel mai bine pentru mine este să rămân în Orientul Mijlociu, mai degrabă decât să zbor șapte ore dus-întors cu avionul.", a spus Emma Răducanu, după un meci de demonstrativ la Londra.
"Așa că simt că nu este un sacrificiu și sper ca mama sau tata să poată veni. Una dintre cele mai bune prietene ale mele locuiește în Dubai, așa că pot să o văd", a mai spus sportiva.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Înotătorul român David...
Gheorghe Hagi, managerul celor...
Adrian Mutu a plecat de la...
Iată câteva previziuni...
Daniela Simulescu, astrolog DC...
Decembrie promite să fie o...
Astrologul Daniela Simulescu...
2025 se apropie cu pași...