Emma Răducanu cere răbdare de la fanii ei: Am pornit de la zero
Autor: astrosens Team
Data publicării:
Emma Răducanu a făcut mai multe declaraţii înainte de debutul la Transylvania Open, contra Polonei Hercog. 

"Nu cred că este foarte multă presiune pe mine acum. Cred că toată lumea ar trebui să aibă puțină răbdarea în privința mea. Aștept cu nerăbdare să termin acest an și apoi să concurez într-un sezon complet în circuit, să merg la turnee pe tot parcursul unui an.

Am pornit de la zero și am ajuns în top, dar trebuie să-mi ajustez jocul", a spus Emma Răducanu, pentru BBC.

Simona Halep va juca cu Gabriela Ruse 

”Aseară am ajuns târziu. Azi am fost dimineață la antrenament, nu am avut șansa să ne întâlnim, dar cu siguranță o vom face mai târziu. Este o jucătoare foarte bună, i-am spus de multe ori, solidă, puternică. Anul acesta a confirmat câștigând atâtea meciuri și urcând în top 100. Este o adevărată performanță atunci când ești la început. Va fi un meci bun, sper să joc un tenis bun, să fiu aptă 100% să dau tot ce am mai bun.

Orice adversară este puternică la acest nivel. Consider că fiecare are șansa de a câștiga acest trofeu, cu oricine aș fi jucat ar fi fost greu. E bine că sunt două românce care pot juca împreună”, a mărturisit Simona Halep.

Halep stă, însă, cu gândul la Australian Open

”Cei vaccinați au liber, iar cei nevaccinați au 14 zile de carantină grea, adică nu poți ieși din cameră. Pentru mine este ok, am făcut vaccinul. Abia aștept să ajung în Australia și să dau tot ce pot la primul Grand Slam din an.

Sunt un obiectiv Jocurile Olimpice de la Paris, dar, din experiență, nu aș vrea să discut prea mult pentru că mi-am dorit să ajung și la ediția trecută și nu am reușit”, a mai spus Halep, citată de Digisport.ro.

”Nu a fost un an bun pentru că patru luni am fost accidentată și nu am putut să joc. Am șapte-opt turnee anul acesta, adică foarte puțin. E normal să îmi scadă încrederea, dar nu pot spune că mi-a scăzut încrederea în jocul meu. Joc foarte bine, mă antrenez foarte bine, chiar și meciurile pe care le-am avut au fost foarte bune. În schimb, concentrarea de a sta de la început până la final este mai dificilă, neavând meciuri oficiale și ritmul pe care îl aveam. Sunt mai bine de la săptămână la săptămână. Consider că va fi un bonus orice voi face aici și poate și săptămâna viitoare la Linz.

Momentul cel mai dificil a fost când am avut ruptură la gambă. Nu am știut ce se întâmplă și, neavând această accidentare până acum, nu am știut să o gestionez prea bine. Am învățat că trebuie să accept tot ce se întâmplă, să am răbdare cu mine. Am vrut să joc la Wimbledon, am renunțat, dar după acea perioadă, mi-am dat seama că trebuie să am mai multă răbdare. Merg cu încredere la meciuri acum, indiferent de rezultat”, a mai spus Simona Halep.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Pluto intră mâine în Vărsător! Previziuni extraordinare pentru TOATE zodiile, până în 2044

freepik.com

20 de ani de metamorfoze pentru cele PATRU zodii afectate de Pluto în Vărsător. „Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus!”

Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop azi. Pluto intră în Vărsător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

pixel