Educarea românilor în privinţa unui stil de viaţă sănătos - primul demers în prevenţia bolilor
Autor: Astrosens Team
Data publicării:
Informarea, educarea românilor cu privire la importanţa adoptării unui stil de viaţă sănătos şi evitarea comportamentelor nocive este primul pas logic într-un demers de prioritizare a prevenţiei.

Informarea şi educarea românilor cu privire la importanţa adoptării unui stil de viaţă sănătos şi evitarea comportamentelor nocive este 'primul pas logic pentru prevenţia bolilor', a subliniat luni consilierul prezidenţial Diana - Loreta Păun, la dezbaterea cu tema 'Alege conştient pentru viaţa ta!

Cât de multe ştim despre produsele pe care le consumăm şi care sunt schimbările de care România are nevoie', eveniment organizat la Palatul Parlamentului de către senatorul PNL Nicoleta Pauliuc. 'Legătura univocă dintre determinanţii sociali, economici şi de mediu ai sănătăţii şi speranţa de viaţă sănătoasă constituie baza pe care trebuie să ne clădim sistemele de sănătate reziliente la nivel european.

Adoptarea unui stil de viaţă sănătos ce include dieta echilibrată, activitatea fizică ritmică şi evitarea comportamentelor nocive, de tipul fumatului, consumului dăunător de alcool şi consumului de droguri, conduce nu doar la o viaţă mai lungă, ci şi la o viaţă mai sănătoasă', a precizat Păun în mesajul din partea Administraţiei Prezidenţiale.

Ea a precizat că este nevoie de un parteneriat extins multisectorial, intern şi internaţional, astfel încât alegerile sănătoase să devină accesibile, menţionând că determinarea indivizilor pentru adoptarea unor comportamente sănătoase trebuie fundamentată pe crearea unui cadru adecvat.

'Agenda de Dezvoltare Durabilă 2030 ne oferă semnalul clar că e nevoie de o mai bună coeziune între sănătatea oamenilor şi sănătatea planetei, iar abordarea sistemică a factorilor determinanţi ai sănătăţii, alături de crearea unor medii mai sănătoase, sunt esenţiale pentru îmbunătăţirea indicatorilor stării de sănătate (...).

Potrivit consilierului prezidenţial, conform profilului de ţară din 2021 în ceea ce priveşte sănătatea, factorii de risc comportamental şi de mediu au constituit cauza a peste jumătate din totalul deceselor din România în anul 2019.

'Alimentaţia nesănătoasă, inclusiv consumul redus de fructe şi legume, precum şi consumul ridicat de zahăr şi sare, fumatul, inclusiv fumatul pasiv şi poluarea aerului, sunt principalii factori care au dus la creşterea mortalităţii în România.

Acelaşi raport concluzionează că rata mortalităţii evitabile prin prevenţie a fost a treia cea mai ridicată din UE în 2018, principalele cauze fiind boala cardiovasculară, cancerul pulmonar şi bolile cauzate de consumul de alcool. Acest tablou indică necesitatea unei politici unitare de promovare a sănătăţii, temă de altfel prioritară şi pentru administraţia prezidenţială', a susţinut Păun.

'Cred că avem nevoie de educaţie pentru sănătate de la vârstă foarte mică. Trebuie politici sectoriale pentru fiecare categorie de vârstă. Fumatul, consumul de alcool, riscurile alimentare sunt factori care determină cele mai multe decese şi dizabilităţi combinate.

Oamenii trebuie să ştie care este produsul mai riscant şi mai dăunător pentru sănătate. Politicile publice de sănătate trebuie adaptate culturii fiecărui stat. Sănătatea nu este o temă politică, este o temă care trebuie să ne preocupe pe toţi', a punctat Pauliuc.

Sursa: AGERPRES  (A-AS-autor: Sorinel Peneş, editor: Mihai Simionescu)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

Prognoza meteo în următoarea lună. Cum va fi vremea?

Vor fi sau nu temperaturi apropiate de normalul...



Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Ultima retrogradare a lui Mercur din 2024! Previziuni pentru fiecare zodie și ascendent

Horoscop de weekend. Taurii primesc înțelepciune, iar Cupidon și Fecioarele fac un pact!

Soarele intră in Săgetător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

Daniela Simulescu Foto emisiune

Ce le așteaptă în 2025 pe Zodiile de Aer: Gemeni, Balanță și Vărsător?

pixel