Craiova găzduiește a XLIV-a ediție a Târgului Meșterilor Populari
Autor: Astrosens Team
Data actualizării:
Data publicării:
Festivitatea de premiere a participanţilor va avea loc sâmbătă, selecţia fiind analizată de către un juriu specializat, format din şefii secţiilor etnografice de la muzeele din Oltenia.

Târgul Meșterilor Populari, ajuns la a XLIV-a ediție, a fost inaugurat vineri în Craiova, adunând în jur de 50 de meșteri din regiuni etnografice reprezentative din întreaga țară, printre care Dolj, Olt, Gorj, Mehedinți, Timișoara, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Teleorman, Ilfov, Prahova, Hunedoara, Brașov, Sibiu, Cluj, Bistrița, și altele. Târgul se desfășoară în Piața William Shakespeare și găzduiește meșteri cu diverse abilități, precum olari, cioplitori în lemn, cojocari, țesători, cusători, pielari, iconari, fierari și cofetari, care expun o mare varietate de obiecte tradiționale atât funcționale, cât și estetice. În cadrul expoziției cu produse de vânzare se regăsesc obiecte de ceramică, textile, împletituri, țesături, coșuri, icoane, mobilier, dar și produse alimentare tradiționale, precum afumături, brânzeturi, prăjituri și produse apicole.

Conf. dr. Doina Işfănoni, membră în comisiile de salvgardare a Patrimoniului Cultural Naţional UNESCO, a afirmat, în cadrul festivităţii de deschidere, că astfel de evenimente arată că arta tradiţională nu moare iar meşterii care răspund invitaţiei organizatorilor îi ajută pe specialişti să le demonstreze tuturor citadinilor, oamenilor veacului 21, că această latură a sufletului românesc continuă să fie importantă, fiindcă este un reper identitar care pe plan european se cheamă cultural inconfundabil. 'Sunt unul dintre oamenii care iubesc această latură a culturii şi civilizaţiei tradiţionale, care a lucrat în cercetare mai mulţi ani la Muzeul Satului. Prin astfel de evenimente, noi, specialiştii, încercăm să punem în valoare adevăratele valenţe pe care fiecare în domeniul pe care îl îmbrăţişaţi le aduceţi în faţă. Prin dvs., noi căpătăm mai multă încredere şi din partea oamenilor, şi din partea celorlalţi specialişti, că arta tradiţională nu moare. Nu moare, pentru că dvs. sunteţi o ştafetă redutabilă, aţi înţeles fiecare în zonele de unde veniţi că este foarte important să nu lăsăm ca aceste lucruri să se neantizeze, să piară odată cu evoluţia societăţii, pentru că de fapt aceste valori sunt dincolo de timp. Odată cu trecerea vremii, ele nu-şi pierd valoarea, ci aş spune, dimpotrivă, dobândesc noi şi noi valenţe. Din acest punct de vedere, iată că noi, ca reţea muzeală, ne-am dat mâna şi în mai multe locuri unde există un muzeu etnografic, încercăm să facem prezentă calitatea culturii tradiţionale, valoarea ei şi prin dvs., meşterii care participaţi şi răspundeţi invitaţiei noastre, să demonstrăm tuturor citadinilor, oamenilor veacului 21, că această latură a sufletului românesc continuă să fie importantă pentru noi, fiindcă ea este un reper identitar, acela care pe plan european se cheamă cultural inconfundabil şi prin care toţi cei care plecăm departe poate de locul natal putem să spunem cine suntem, de unde venim şi care este cu adevărat calitatea sufletului şi a minţii noastre', a spus cercetătoarea Doina Işfănoni.

Aceasta a afirmat că fiecare obiect tradiţional este ceea ce se numeşte pedala memoriei. 'Fiecare obiect tradiţional poartă o părticică de suflet a meşterului care l-a lucrat, poartă mai departe, dacă vreţi, un mesaj al strămoşilor şi mai poartă ceva: această dorinţă a meşterilor de azi de a duce mai departe aceste ştafete ale generaţiilor şi a vă spune dvs. tuturor: nu uitaţi de noi. Pentru că fiecare obiect pe care poate îl avem în casă este ceea ce se numeşte pedala memoriei, este acel pod care se stabileşte între noi şi cei de dinaintea noastră şi prin fiecare gen, de fapt, contribuim în suflet şi în minte la ceea ce se constituie ca tezaur de valoare românească', a mai spus Işfănoni.

Printre cei prezenţi la târg se află reprezentanţi ai Centrului ceramic de la Horezu (ceramica de Horezu este inclusă pe lista patrimoniului imaterial UNESCO), precum meşterul Popa Costel, ai Centrului de la Tismana (Marioara Tantan, alături de fiica ei, Petrache Mirabela), Centrului de la Oboga (ceramistul Mihai Truşcă, ce a iniţiat în arta ceramicii mai multe generaţii de copii care au învăţat, printre altele, şi faptul că 'meşteşugul vreme cere, nu se-nvaţă din şedere', unii dintre ei venind cu jucării tradiţionale realizate din lut). Festivitatea de premiere a participanţilor va avea loc sâmbătă, selecţia fiind analizată de către un juriu specializat, format din şefii secţiilor etnografice de la muzeele din Oltenia.

Sursă: AGERPRES/(AS - autor: Maria Mitrică, editor: Antonia Niţă)

Citește și Calendar astrologic 30 octombrie-5 noiembrie. Saturn direct în Pești

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Cele PATRU zodii avantajate de Super Luna Nouă din Taur

Previziuni astrale. Pe 8 mai, vom avea un super...


Top citite
Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia cu vizibilitate

Astrolog Daniela Simulescu/Fotografie emisiune

Horoscop Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător și Pești. Cheltuieli neprevăzute pentru o zodie

Sursă foto: Pexels

Horoscop mai 2024. Oportunități pentru Gemeni, Berbec și Taur. Cheltuieli pentru Pești și Fecioară

freepik.com

Marte în Berbec de pe 30 aprilie. Previziuni pentru fiecare zodie și ascendent

pixel