Dieta fără gluten. Bilic: Avem impresia că oferă beneficii pentru sănătate, când, de fapt, e tocmai invers
Autor: Ioana Popa
Data publicării:
Medicul nutriționist Mihaela Bilic a explicat de ce o dietă fără gluten nu este tocmai sănătoasă.

"Cercetări efectuate în Spania au arătat că, în ciuda îmbunătățirilor aduse procesului de fabricație a produselor fără gluten, profilul lor de macronutrienți variază semnificativ și nu pot fi considerate echivalente din punct de vedere nutrițional cu variantele clasice, care conțin gluten. O echipă de cercetători de la Universitatea din Țara Bascilor a monitorizat timp de 9 ani produsele fără gluten.

"Diferențe nutriționale majore"

În 2014 au publicat o lucrare științifică complexă în care sunt comparate 200 alimente fără gluten cu echivalentele lor clasice. Concluzia? Din punct de vedere nutrițional, produsele nu sunt similare. Produsele fără gluten conțin mai multe lipide saturate (grăsimi vegetale dăunătoare), mai puține fibre și proteine, iar conținutul de sare era ridicat. Comparația produselor fără gluten din punct de vedere al rețetelor folosite în 2013 și 2022 a arătat diferențe nutriționale majore la grupele de prăjituri, cereale pentru micul dejun, aluat/foetaj/pizza și pâine.

Grupul cookie/biscuiți are o scădere semnificativă a cantității de proteine, iar cerealele și pâinea au mai multe lipide saturate. În grupul de aluat/foetaj/pizza există deficit la fibrele alimentare. Grupul de paste făinoase a ieșit cel mai bine, a avut cele mai mici lipsuri: proteine (−7,2%), carbohidrați simpli (−7,5%), lipide saturate (−44,1%), fibre alimentare (−23,5%). De ce? Pastele fără gluten sunt făcute din făină de porumb și făină de orez. În rețeta veche era nevoie de un adaos mare de grăsime pentru ca aluatul să nu se fărâmițeze.

Mai nou orezul a fost înlocuit cu mei, iar meiul dă elasticitate și permite ca extrudarea să fie făcută folosind mai puține lipide, deci valoarea nutrițională a crescut.

"Avem impresia că oferă beneficii pentru sănătate, când, de fapt, e tocmai invers"

"În ciuda îmbunătățirilor aduse formulării produselor fără gluten, profilul lor de macronutrienți a arătat că acestea conțin diferențe marcante și nu pot fi considerate echivalente din punct de vedere nutrițional cu omologii lor care conțin gluten”, au spus cercetătorii.

"Prin urmare, se recomandă ferm ca firmele alimentare să continue reformularea acestor produse pentru a le crește calitatea nutrițională, pentru a se adapta la cerințele pieței și, în consecință, pentru a oferi o nutriție echilibrată.”

Avem impresia că o dietă fără gluten oferă beneficii pentru sănătate, când de fapt e tocmai invers, au avertizat cercetătorii! Dacă nu suferiți de o afecțiune care să impună eliminarea glutenului, a consuma astfel de produse este mai degrabă contraproductiv și nejustificat", a explicat Mihaela Bilic pe Facebook.

Image by master1305 on Freepik

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

20 de ani de metamorfoze pentru cele PATRU zodii afectate de Pluto în Vărsător. „Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus!”

Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop azi. Pluto intră în Vărsător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

freepik.com

Zodiile care trebuie să își corecteze greșelile înainte de sfârșitul anului. E timpul să tragă linie!

pixel