Unul dintre cele mai frumoase aspecte ale faptului de a fi bebeluș este că mintea noastră poate fi citită de ceilalți. Fără să spunem nimic, oamenii din jurul nostru vor încerca să ghicească ce ne dorim. De obicei, vor ghici corect.

Vor presupune corect că ne este poftă de lapte sau că Soarele ne bate în ochi, că este timpul pentru o siestă sau că vrem să ne jucăm cu cheile din nou. Acest lucru poate fi extrem de satisfăcător și important pentru noi în copilărie, dar poate crea așteptări periculoase pentru restul vieții noastre.

Poate să ne dezvolte ideea că oricine, în special cineva care pretinde că îi pasă de noi, ar trebui să poată ghici aspirațiile și dorințele noastre cele mai profunde fără ca noi să spunem prea multe. Putem rămâne tăcuți, ei ne vor citi gândurile.

Acest lucru explică o tendință larg răspândită de a presupune că ceilalți trebuie să știe ce vrem fără să le fi spus cu adevărat nimic.

Ne gândim că partenerul nostru trebuie să știe de ce suntem supărați, că prietenii noștri ar trebui să își dea seama unde sunt punctele noastre sensibile și că colegii noștri ar trebui să înțeleagă intuitiv cum vrem să fie făcute lucrurile în prezentări.

Cum depășești emoțiile negative? Încearcă zilnic acest exercițiu pentru minte!

În plus, presupunem că dacă ei nu știu, atunci trebuie să fie un semn că sunt răi. Prin urmare, ni se pare justificat să ne supărăm. Este un model curios de comportament prin care pedepsim oamenii pentru că au comis infracțiuni ale căror natură precisă refuzăm să le dezvăluim.

Dar în toate acestea, undeva pe parcursul dezvoltării noastre, am uitat importanța fundamentală a învățării. Învățarea nu este o profesie distinctivă concentrată pe transmiterea cunoștințelor despre știință și umanități sub 18 ani. Este o abilitate pe care trebuie să o punem în practică în fiecare zi a vieții noastre. Iar subiectul pe care trebuie să îl studiem cu răbdare și să devenim experți în a-l preda este "Noi înșine": ce ne place, ce ne sperie, în ce sperăm, ce vrem de la lume și cum căutăm să fim înțeleși.

Bebelușii, cu toată inteligența și farmecul lor, se preocupă doar de câteva lucruri. Un adult normal are mii de idei foarte clare despre tot felul de subiecte, de la modul corect de a guverna o țară până la modul corect de a închide ușa frigiderului.

Ar trebui să ne străduim să prezentăm câteva "lecții" despre punctele noastre de vedere înainte de a ne lăsa să devenim sentimentali și mohorâți. Totuși, eșuăm atât de rău în îndatoririle noastre de a preda. Nu neapărat că suntem leneși sau răi.

Este pur și simplu incredibil că străinii ar avea nevoie efectiv să le explicăm încă un capitol din manualul dens al ființei noastre profunde. Nu am fost nevoiți să ne deranjăm cu toate acestea în primii ani. Poate că suntem mai nostalgici pentru copilăria noastră decât am îndrăznit să ne imaginăm.

Încerci tot timpul să le faci pe plac tuturor? Iubirea de sine este mai importantă!