Un aspect neașteptat și problematic al ființei umane este că simțim mult mai mult decât ne dăm seama în mod spontan. Există emoții care curg prin noi - de furie sau bucurie, resentiment sau frică - care se află chiar în afara sferei conștiinței obișnuite și care ne scapă în timp ce ne grăbim prin provocările vieților noastre.

Aceste emoții rămân ascunse, în parte pentru că sunt adesea prea șocante sau triste sau contrare așteptărilor noastre, astfel încât nu dorim să le înțelegem.

Putem urî acolo unde ar trebui să iubim. Sau ne putem simți triști acolo unde ar trebui să fim practici. Astfel, din timiditate și frică, omitem să ne ancorăm în realitatea autentică.

Și totuși, dacă întregul spectru al emoțiilor noastre nu este identificat în mod regulat și „simțit” adecvat, suntem susceptibili să cădem pradă unei game de probleme psihologice: anxietate, paranoia, depresie și altele mai grave.

50 de afirmații POZITIVE pentru o viață plină de bucurie și împlinire

Trebuie să ne facem favoarea de a ne rezerva în mod regulat, ideal o dată pe zi, perioade în care să ne familiarizăm mai profund cu adevăratele noastre emoții.

Trebuie să ne punem în mod constant o întrebare simplă, dar grandioasă și profundă: Ce simt acum? Pentru a obține răspunsuri valoroase, ar trebui să stăm într-un loc liniștit, poate în pat, cu lumina redusă și cu un carnețel și un pix la îndemână. Ar trebui să închidem ochii și să lăsăm generozitatea și natura liberă a întrebării să rezoneze.

După câteva momente de scanare a minții interioare, suntem susceptibili să detectăm câteva indicii ale unui ceva. Ar putea fi foșnetul unei anxietăți extrem de bine camuflate. Cu un pic din viclenia unui vânător în desiș sau a unui pescar pe malul unui râu, ne putem presa să reflectăm mai departe: de ce suntem de fapt anxioși?

Poate trebui să decodificăm momente aparent minuscule de agresivitate, răutate, confuzie sau tristețe care ne-au afectat fără să ne dăm seama. Sau, examinându-ne, putem detecta urme ale unor traume vechi care par să fie încă active în văile îndepărtate: cineva plânge, cineva este foarte îngrijorat, o persoană mică (care am putea fi noi) are nevoie de ajutorul nostru destul de urgent.

Cauți tot timpul validare din partea altora? Oprește-te chiar acum!

Ar trebui să desfășurăm un proces similar cu corpurile noastre, unde multe alte sentimente atenuate sunt îngropate. „Ce simte corpul meu?” putem întreba, ciudat, dar util. „Despre ce ar vrea să-mi vorbească?” Și pentru a fi mai specifici: „Dacă umerii mei ar putea vorbi acum, ce ar spune? Dar pieptul meu, ce ar spune? Și brațele mele, mâinile mele, picioarele mele, tălpile mele?”

Prin zece sau douăzeci de minute de acest tip de rătăcire concentrată, dar liberă și exploratorie prin noi înșine, reducem grija și tristețea sentimentelor. Devenim triști unde eram anterior melancolici, furioși unde eram iritați și compătimitori unde eram anxioși. Rezultatul este o pace sufletească și o ușurare a sufletului redobândite.

Se pare că avem atât de mult timp pentru orice, exceptând ceea ce ne poate salva.