A apărut un alt partener, care, după un început promițător, s-a dovedit a fi destul de rece și disprețuitor. A urmat cel mai recent prieten, care, deși era indiscutabil tandru pe alocuri, nu a fost niciodată pe deplin prezent sau angajat în relație.

Toate acestea pot părea o serie de accidente, până când, foarte încet, poate la îndemnul unui prieten amabil și inteligent sau al unui psihoterapeut, devenim mai capabili să ne studiem tiparele. Indiferent de ce ne spunem nouă înșine, este posibil să fi ales de mult timp persoane despre care, într-un fel, știam în adâncul nostru că nu vor permite ca lucrurile să evolueze. Este posibil să fi evitat cu atenție o posibilitate profund tulburătoare: dragostea reciprocă. Copilăria noastră ne-a învățat puternic să ne adaptăm la un părinte dificil sau indisponibil. În primii noștri ani, prioritatea noastră emoțională principală ar fi putut fi: „Cum pot supraviețui lângă cineva care ar trebui să mă iubească corespunzător, dar nu o face?” și, mai important, „Cum pot să mă asigur că nici măcar nu sunt conștient de lipsa mea de afecțiune, atunci când nu am altă opțiune decât să sufăr?”.

Copiii au o capacitate extrem de tulburătoare, dar necesară, fie de a ignora, fie de a reconfigura sursele propriei lor neglijențe. Atât de buni putem deveni la o orbire selectivă, încât acum aceasta poate influența modul în care ne abordăm fiecare partener potențial. Pentru a combate această slăbiciune, ar trebui, după oricare set de întâlniri promițătoare, să ne punem o întrebare sinceră: Chiar, dar chiar credem că această persoană ar putea avea capacitatea psihologică necesară pentru a permite dezvoltarea unei relații amabile și emoțional mature?

Ești familiarizat cu Tehnica Scaunului Gol? Este cel mai simplu mod pentru a face pace cu trecutul!

Pentru a ne extinde întrebările, ar trebui să ne gândim la următoarele: Pot fi această persoană egalul nostru sau suntem destinați mereu să fim partenerul mai matur? Cât de capabilă ar putea fi această persoană să aibă grijă de noi, așa cum și noi avem grijă de ea? Unde va fi această relație peste doi ani, sau peste cinci, sau zece? Persoana poate părea atrăgătoare, dar cât de înțeleaptă este? Ce rezerve de stabilitate și bunătate ar putea avea?

Putem fi încântați de umorul lor și de aerul lor dramatic, dar pot oare să înceteze vreodată să mai acționeze ca un copil? Putem fi mișcați de aerul lor distant și melancolic, dar în ce măsură îi permit problemele să se angajeze cu adevărat într-o relație cu altcineva? Pot avea o carieră impresionantă, dar ar putea să o lase uneori deoparte pentru binele nostru?

Pe scurt, dacă viața noastră ar depinde de asta, și într-un fel chiar depinde, ar trebui să continuăm cu această persoană? Ar trebui să ne dezvoltăm urechi la fel de sensibile ca ale unui iepure pentru a detecta semnele de reținere emoțională, imaturitate, complicații și stagnare.

Treptat, ar trebui să învățăm să facem ceea ce am pretins mereu că facem: să căutăm iubire, nu chin, indiferență fascinantă, evaziune extenuantă sau abandon dulce-amar.