Creme Brulee. Rețeta senzațională
Autor: Ioana Popa
Data publicării:
Rețeta de Crème Brûlée este adorată de toată lumea. Rece, cremoasă și aromată, se transformă rapid în desertul preferat al familiei. Iată cum se prepară...

Ingrediente

500 ml frişcă nebătută (smântână dulce)
4 gălbenuşuri
4 linguri rase zahăr + 4 linguriţe zahăr
1/2 păstaie vanilie (sau esenţă de vanilie)
1 vârf cuţit sare

Cum se prepară

Într-o oală punem smântâna dulce, conţinutul păstăii de vanilie şi 2 linguri zahăr şi lăsăm la foc mic până ce zahărul se dizolvă. Nu trebuie să fiarbă, doar să se topească zahărul. Luăm de pe foc şi lăsăm la răcit. Puteţi adăuga şi alte arome, deşi vanilia e aroma clasică. Câteva sugestii: cardamom, coajă de portocală şi scorţişoară (ca şi în crema catalană), coajă de lămâie, nucşoară şi coajă de lămâie etc. Nu uitaţi să puneţi păstaia de vanilie în sticluţă de esenţă, scrie e-retete.ro.

În acest timp, frecăm gălbenuşurile cu 2 linguri de zahăr până zahărul se topeşte complet. Adăugăm sarea şi esenţa de vanilie (dacă nu aţi folosit păstăi de vanilie) peste ouă şi apoi începem să turnăm încet frişca. Punem compoziţia obţinută în 2-4 boluri termorezistente (depinde cât de mari doriţi porţiile). Dacă aţi optat pentru arome de genul cojii de portocale, nu uitaţi să turnaţi crema în boluri printr-o sită fină. Aşezăm bolurile într-o tavă în care turnăm apă fierbinte care să ajungă până la jumătatea formelor. Dăm tava la cuptor la 130 pentru cca 45-55 minute.

Lăsăm să se răcească şi apoi dăm formele la frigider peste noapte (minim 4 ore). Presărăm câte 1 linguriţă de zahăr peste cremă şi aşezăm bolurile sub grill (focul în cuptor să vină de sus) cam la 10 cm distanţă de flacără. Lăsăm până zahărul capăta o culoare auriu-maronie. Scoatem formele, presărăm iar câte 1 linguriţă de zahăr pe fiecare şi iar dăm sub grill până şi cel de-al doilea strat de zahăr se caramelizează.

Atenţie! Cât timp bolurile sunt sub grill, nu vă dezlipiţi de cuptor, zahărul se arde foarte repede - durează în jur de 1-2 minute, trebuie să staţi cu ochii pe el. În lipsa unui cuptor cu grill, zahărul se poate carameliza cu o torţă specială pentru aşa ceva.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

Supa-cremă de linte, o mâncare de post plină de energie

Iată o rețetă simplă de mâncare de post, plină de...

Ostropel de pui. TREI rețete tradiționale din anii '50

Fie că este servit cu mămăligă caldă sau cu o garnitură...

Deserturi delicioase cu esența toamnei în fiecare mușcătură

Iată câteva rețete perfecte pentru a aduce gustul și...



Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

Daniela Simulescu Foto emisiune

Horoscop azi pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară. Zodia care se va chinui să vadă jumătatea plină a paharului

Soarele intră in Săgetător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

Daniela Simulescu Foto emisiune

Ce le așteaptă în 2025 pe Zodiile de Foc: Berbec, Leu și Săgetător?

pixel