Acest critic este extrem de determinat, un fel de campion mondial. Se va certa cu cel mai bun prieten al nostru pentru a insista că, în ciuda a ceea ce cred ei, noi suntem cu adevărat groaznici; va ignora dovezile unei promovări sau ale unei petreceri surpriză de ziua noastră și va reveni mereu la aceeași temă: ești respingător.

De ce există acest critic interior? De ce este atât de neîndurător? Pentru a găsi o explicație, trebuie să ne întoarcem în timp.

Să presupunem următorul scenariu. La începutul vieții noastre, cei dintre noi cu un critic interior aspru probabil au avut de-a face cu o situație foarte tulburătoare: cineva apropiat nouă (poate părinții) nu părea să ne placă în mod special: erau reci, se enervau des sau pur și simplu dispăreau.

De ce s-au întâmplat toate acestea? Aceasta este întrebarea cu care se confrunta versiunea mai tânără a noastră, deși acum uităm acest lucru. Este foarte greu pentru un copil să facă față unui gol de explicații. Mintea trebuie să încerce să găsească o modalitate de a explica lucrurile pentru că altfel misterul amenință să fie insuportabil. Mai bine un răspuns decât un vid.

Din păcate, mintea copilului nu are o înțelegere exactă a psihologiei adulților sau a funcționării lumii mature. Cu toate acestea, este o mașină energetică și vibrantă și, în cele din urmă, este probabil să ajungă la o explicație care se simte foarte puternică. Și care în timp încetează să mai fie doar o presupunere bună și devine un adevăr de fier. Și acea explicație este următoarea: lucrul rău care mi s-a întâmplat s-a întâmplat pentru că eu sunt rău.

Te-ai săturat de trădarea celor din jur? În loc să îți plângi de milă, încearcă aceste abordări!

Tatăl a plecat de acasă pentru că eu nu sunt bun. Mama țipă pentru că eu nu sunt bun. Acesta nu este răspunsul corect la întrebarea de ce lucrurile s-au desfășurat așa cum au făcut-o. Dar nu asta este ideea. Acesta a fost răspunsul la care am ajuns și care părea cel mai plauzibil.

Un copil va prefera să creadă că trăiește într-o lume ordonată rațional, unde lucrurile se întâmplă din motive logice. Mai bine să insiste că el este rău decât să creadă într-un univers haotic și lipsit de sens.

De aici este ușor de văzut cum copilul care a decis că el este rău (mai precis, care a trebuit să concluzioneze că el este rău pentru a da sens unei dureri insuportabile) devine adultul care continuă să creadă, în ciuda oricărei dovezi contrare, că el este îngrozitor, că toate veștile bune despre el sunt doar o acoperire pentru ură, că tot ceea ce este frumos este nemeritat.

Modalitatea de a ieși din această închisoare este să realizăm că suntem alcătuiți din părți. Criticul interior nu este totul din noi, este o parte care s-a format devreme ca răspuns la o situație particulară.

Acum am putea să îi mulțumim, foarte politicos, pentru munca sa. A făcut de fapt o treabă foarte bună în a da sens vieții. Cu un cost, a fost responsabil pentru a ne duce la următoarea etapă, ne-a ajutat să trecem peste, a fost foarte deștept (pentru un copil de șase ani).

Dar în același timp, acum ne putem permite să ne luăm rămas bun de la această parte utilă dar profund greșită.

Semnele care îți arată că o persoană din viața ta poate fi un demon. Fii atent!

Mulțumim criticului interior, am putea spune. Ai făcut ceva îndrăzneț și ai avut intenții bune. Dar acum, ameninți să distrugi ceea ce rămâne din restul vieții mele.

E timpul să ne luăm rămas bun de la critic și să evaluăm realitatea printr-o lentilă mai corectă, mai puțin părtinitoare, mai puțin neinformată. Nu suntem răi, ceva îngrozitor ni s-a întâmplat. Am încercat să raționalizăm învinuindu-ne pe noi înșine pentru asta. Nu suntem persoane îngrozitoare și nu merităm un viitor îngrozitor. Venim doar dintr-un loc foarte dificil.