CINCI sfaturi de urmat în perioada de POST. Echilibru și vindecare spirituală
Autor: Elena Airini
Data actualizării:
Data publicării:
În post ar fi bine să nu ne abținem doar de la mâncare, ci să ne îngrijim și de viața noastră spirituală. Ni se oferă șansa iertării. Este momentul în care să ne apropiem mai mult de Dumnezeu, să citim mai mult despre religie, despre spiritualitate, să îi ajutăm mai mult pe ceilalți și să medităm la rostul nostru pe pământ.

Ne aflăm acum în Postul Mare al Paștilor. Postul nu ne aduce doar o perioadă în care să ne abținem de la mâncăruri făcute pe baza unor alimente de origine animală sau deserturi arătoase și delicioase, ci ne duce în direcția sacrificiului pe care trebuie să îl facem pentru a ne elibera de ce este toxic în viața noastră din toate punctele de vedere și pentru a reînvia apoi, mai buni, mai curați, mai iubitori. 

1. Rugați-vă!

Rugăciunea este precum o poartă directă către Dumnezeu, dar este și o formă de liniște în care să ne auzim mai mult pe noi înșine și pe cei din jurul nostru. Rugăciunea ne face să înțelegem mai bine care sunt nevoile noastre și ale celorlalți. Să ne rugăm pentru pace, pentru sănătate pentru liniște, înțelegere și împăcare. Și nu doar religios suntem încurajați în această direcție, ci și astrele vin cu aceleași recomandări. Atunci când ne rugăm lăsăm în mâinile Divinității, ale lui Dumnezeu, ale Universului tot ceea ce noi nu putem aduce, iar asta ne va elibera de nevoia toxică de a controla mereu totul. 

2. Ajutați-i pe ceilalți!

Acum este momentul să faceți voluntariat, să le întindeți o mână celor mai fragili decât voi, celor care și-au pierdut speranța și au nevoie azi de o încurajare, de un imbold. În momentul în care sărim în ajutorul celorlalți ne vom vindeca mai ușor pe noi înșine, iar umanitatea din noi va cunoaște beneficii uimitoare.

3. Apreciați muzica, arta, lectura și studiați!

Este o perioadă nemaipomenită pentru studiu, citiți o carte nouă, ascultați muzică în timp ce lucrați, arta vă schmbă starea de spirit. Citiți ceva din domeniul religios, spiritual, învățați ceva despre acel lucru pe care ați vrut mereu să îl căutați, dar nu ați găsit niciodată timpul necesar. Cumpărați o carte a unui tânăr autor care abia a debutat și veți spriini astfel comunitatea artistică locală.

4. Iertați!

Ați fost certat cu rudele, cu prietenii, cu vecinii? Nu-i nimic, se mai întâmplă, oamenii pot avea diverse răbufniri. Faceți primul pas și scrieți-le, sunați-i, dați-le un mesaj, întrebați-i ce mai fac. Veți vedea ce efecte minunate veți simți voi înșivă. Iertarea are un impact fantastic asupra sănătății noastre spirituale și ne ajută să mergem mai departe. 

5. Conectați-vă cu natura!

Ne pregătim pentru sărbătoarea Învierii și iată, toată natura se întoarce la viață, pomi înfloriți, muguri, tot ce este proaspăt își revine după iarnă. Natura este cea care ne învață echilibrul. Ieșiți din casă, plimbați-vă, observați și înțelegeți că ne aflăm în perioada în care ne lăsăm straturile groase ale iernii în spate, ne topim zăpezile și înflorim din nou. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

20 de ani de metamorfoze pentru cele PATRU zodii afectate de Pluto în Vărsător. „Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus!”

Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop azi. Pluto intră în Vărsător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

freepik.com

Zodiile care trebuie să își corecteze greșelile înainte de sfârșitul anului. E timpul să tragă linie!

pixel