Cercetările neuroștiințifice dezvăluie CINCI ritualuri care te vor face mai fericit
Cum îți poți crește nivelul de fericire folosind puterea propriului creier? Iată ce spun cercetările din domeniul neuroștiinței!
Există o întrebare pe care ne-o punem de la începutul conștiinței umane: cum putem fi fericiți? Mulți psihologi, filozofi și-au oferit gândurile pentru noi să le examinăm.
Neuroștiința este o ramură interdisciplinară a științei care studiază sistemul nervos și funcțiile sale, inclusiv structura, dezvoltarea, funcționarea și relația sa cu comportamentul și procesele cognitive. Are aplicări în diverse domenii, cum ar fi medicina, psihologia, informatica și inteligența artificială, și contribuie la înțelegerea proceselor neuronale implicate în comportamentul și funcționarea mentală umană.
Să aruncăm o privire asupra câtorva ritualuri care te vor face fericit. Fericirea nu poate fi redusă la o formulă de bază care să se aplice tuturor. Acestea sunt doar câteva exemple de ritualuri pe care le poți încerca și care te vor face mai fericit, conform neuroștiinței.
- Etichetează sentimentele negative. Uneori tristețea sau furia noastră sunt subconștiente, nu ne concentrăm asupra lor, dar ele sunt acolo. Sentimentele sunt, de asemenea, complicate. Poate că nu ești furios, ci frustrat. Poate că nu ești trist, ci melancolic. Există etichete pe care le putem aplica emoțiilor noastre negative care ne vor ajuta să le punem în perspectivă și să le reglăm. Un studiu a constatat că etichetarea sentimentelor noastre diminuează reactivitatea emoțională în părțile creierului sensibile sau responsabile de producerea emoțiilor. Când nu avem o etichetă pentru o emoție sau sentiment, devine focalizarea noastră și o simțim mult mai mult decât ar trebui.
- Dacă te stresezi în legătură cu o decizie, fie că este crucială sau mică, soluția este simplă: ia-o. Asta nu înseamnă neapărat că trebuie să ajungi la o anumită concluzie, pentru că unele decizii necesită timp și răbdare pentru a fi luate. Luarea deciziilor poate include stabilirea intențiilor tale, ce ai nevoie din anumite situații și stabilirea obiectivelor. Potrivit unui studiu, anxietatea ne împiedică să luăm decizii, prin capturarea noastră în frică, frică de rezultatul deciziei. Un termen folosit pentru acest lucru este paralizia analizei și este frecvent întâlnită la persoanele cu anxietate. Este în regulă să iei o decizie care nu este perfectă. Iei decizia care este ok pentru moment, astfel încât să poți avea o anumită concluzie și să îți elimini stresul. Supraanalizarea face mai mult rău decât bine.
- Caută atingere fizică. Ființele umane au nevoie de atingere fizică, mai precis avem nevoie de afecțiune fizică. Un studiu din 2005 despre afecțiune, a constatat că exprimarea afecțiunii poate duce la creșterea fericirii și a stimei de sine, scăderea fricii de intimitate și a susceptibilității la depresie și creșterea satisfacției în relații. Dar nu crede că ai nevoie de un partener romantic pentru a experimenta afecțiunea fizică. Poți să îți îmbrățișezi prietenii, părinții sau frații. Beneficiile ar putea să te surprindă, și cine nu ar aprecia o îmbrățișare? Lucrul plăcut despre îmbrățișări este că sunt reciproce. Nu ai pe cine să îmbrățișezi? Oferă-ți un masaj în schimb. Întreabă-te pentru ce ești recunoscător. Poate că ți s-a spus să fii recunoscător în trecut, dar este mai ușor de spus decât de făcut când ești într-o mentalitate negativă. Dar adevărul este că sunt multe lucruri pentru care să fii recunoscător. Când exprimăm recunoștința, există o creștere a dopaminei și serotoninei, conform neuroștiinței
- Mișcă-ți corpul. Nu toată lumea este interesată de sala de sport, dar asta nu înseamnă că nu poți găsi totuși o modalitate de a fi activ. În alte cuvinte, exercițiul fizic poate îmbunătăți starea ta de spirit. Nu trebuie să faci mult, un studiu sugerează că doar mișcarea corpului prin dans, ridicarea greutăților, alergatul sau întinderea timp de cel puțin 20 de minute poate afecta în mod semnificativ starea de spirit. Încearcă să îți faci timp special pentru asta
- Petrece timp în aer liber. Acest lucru ar putea părea un mod vechi de gândire. Poate că ai auzit părinții sau bunicii încercând să îți explice că motivul depresiei tale este telefonul sau calculatorul, iar dacă există studii care explică că utilizarea rețelelor sociale are efecte negative asupra creierului, această informație nu întotdeauna poate fi utilă. Ideea că a vedea Soarele sau a atinge iarba este leacul pentru depresie nu este complet adevărată, însă cu siguranță există beneficii care pot ajuta starea ta de spirit. Un studiu despre beneficiile ecoterapiei, un tip de terapie care implică natura și petrecerea timpului în aer liber, afirmă că conectarea cu natura are un efect ameliorator. Acest lucru înseamnă, practic, că să respiri aer curat, să simți Soarele pe piele și să simți iarbă sau sol pe mâini sau picioare te ajută să îți eliberezi mintea.
Citește și Depășirea Sindromului Impostorului. Cum ne putem înfrunta îndoielile și insecuritățile