Motivul pentru care renunțăm prea devreme, cădem în disperare și ne abandonăm proiectele nu este pentru că lucrurile sunt dificile în sine, ci pentru că sunt mult mai dificile decât ne-am așteptat vreodată să fie.

Nu dificultatea ne copleșește neapărat, ci ideile greșite despre ceea ce ar trebui să ceară în mod legitim o sarcină nobilă. Operăm cu viziuni periculos de inadecvate despre ce este necesar pentru ca ceva bun să se întâmple: să ai o relație moderat bună, să conduci o afacere viabilă, să ai un cerc de prieteni, să fii sănătos, să construiești o casă sau să atingi un echilibru mental.

Ne pierdem cumpătul, plângem și țipăm pentru că percepem nedreptăți acolo unde, de fapt, întâlnim doar grade complet rezonabile și previzibile de durere.

Consideri tot timpul că lucrurile bune te ocolesc? Iată de ce ești atât de aspru cu tine însuți!

O societate mai înțeleaptă ar include în fiecare curriculum-ul școlar o oră săptămânală intitulată „Iadul, viitorul tău”, care ar introduce tinerii în gradele necesare de suferință cerute de orice viață demnă de trăit.

Am realiza că facem oamenii puternici nu prin a-i vrăji cu descrieri ale unei vieți pline de oportunități, ci prin a fi sinceri despre cum tind să meargă lucrurile. Nu este nici pe departe drăguț sau amabil să educi un tânăr pentru o lume care nu există.

Cuplurile care s-au căsătorit de trei ori ar vorbi tinerilor despre complexitatea iubirii. Artiștii și antreprenorii ar depune mărturie despre sacrificiile absurde, dar vitale, necesare pentru a produce rezultate care par ușoare. Niciun tânăr nu ar fi lăsat sub cea mai mică iluzie că momentele împlinite cer altceva decât chinuri și, ca rezultat, ar fi într-o poziție mult mai bună să le atingă într-o zi.

Cea mai grea bătălie se dă pe câmpul minții. Sunt gândurile tale principalul inamic?

Cei înțelepți continuă nu pentru că sunt mai curajoși, ci pentru că au învățat să fie mult mai bine pregătiți, ceea ce înseamnă să fie mult mai realiști. Ei știu că înfrângerile și umilințele sunt evenimente inevitabile, nu pedepse neobișnuite. Se întreabă, la sfârșitul fiecărei zile liniștite, de ce nu au mers mai multe lucruri rău. Ei reușesc pe baza așteptării ca totul să fie exact la fel de dificil pe cât va fi în realitate.