BNR a lansat o monedă din argint dedicată scriitorului Fănuș Neagu
Autor: Astrosens Team
Data publicării:
Astăzi, 12 decembrie, BNR va lansa o monedă din argint dedicată scriitorului Fănuș Neagu, cu ocazia a 90 de ani de la nașterea sa.

Fănuș Neagu a fost unul dintre cei mai mari nuveliști, memorialiști și dramaturgi români. A trăit între 1932 și 2011, iar astăzi, BNR lansează o monedă din argint, cu tema 90 de ani de la nașterea prozatorului. Probabil îți amintești de el în urma volumelor "Dincolo de nisipuri" sau "Frumoșii nebuni ai marilor orașe".

Banca Naţională a României lansează în circuitul numismatic, începând de luni, o monedă din argint cu tema 90 de ani de la naşterea lui Fănuş Neagu. Aversul monedei redă casa memorială Fănuş Neagu, un fragment din romanul 'Îngerul a strigat', inscripţia în arc de cerc 'ROMANIA', stema României, valoarea nominală '10 LEI' şi anul de emisiune '2022'.

Reversul monedei prezintă portretul şi semnătura lui Fănuş Neagu, anii între care a trăit '1932' şi '2011', titlurile unora dintre volumele publicate de acesta şi inscripţia '90 DE ANI DE LA NASTERE'. Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare, precum şi de certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză.

Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central. Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese. Preţul de vânzare pentru moneda din argint este de 480,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broşura de prezentare şi certificatul de autenticitate.

Monedele din argint cu tema 90 de ani de la naşterea lui Fănuş Neagu au putere circulatorie pe teritoriul României. Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Sursa: AGERPRES (AS - autor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Cele PATRU zodii avantajate de Super Luna Nouă din Taur

Previziuni astrale. Pe 8 mai, vom avea un super...

Horoscop RUNE 6-12 mai 2024. Zodia cu Soarele de partea sa

Previziuni săptămânale. Iată care sunt cele mai...


Top citite
Pixabay.com

Pluto retrograd din 2 mai! Schimbări puternice pentru toate zodiile

Sursă foto: www.freepik.com/

Cele PATRU zodii avantajate de Super Luna Nouă din Taur

Sursă foto: Pexels

Horoscop mai 2024. Vești nemaipomenite pentru Leu, Capricorn și Scorpion

Daniela Simulescu Foto emisiune

Horoscop Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător și Pești. Tensiuni în cuplu pentru o zodie

pixel